Un catehism liturgic, o reconstrucție catehetică a liturgicului

Acasa >

Articol

Sunt foarte des întrebat despre cuvintele de bază ale cunoașterii Sfintelor Taine și Ierurgii și m-am bucurat când am redescoperit lucrarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Despre Sfintele Taine și Ierurgii. O carte dogmatico- liturgică pe înțelesul tuturor (Ed. Doxologia, Iași, 2019, 149 pg.). Citim astfel o cateheză lărgită și bine articulată despre construcția internă- cu fundamentare scripturistică și patristică- a Tainelor Bisericii (Botez, Mirungere, Împărtășanie, Spovedaniei, Maslului, Preoției și Nunții) precum și a ierurgiilor. În cea din urmă perspectivă insistența pe Aghiasma Mare și mică, pe înmormântare și exorcisme vine din nevoia de a lămuri pastoral o serie de amănunte legate de viața imediată a parohiei. De altfel întregul volum are acest profil de pastorală-catehumenală, după cum ne descoperă și Părintele Mihai Vizitiu în Prefața sa (pp. 7- 27). Modul în care scriitura vine spre cititor, amănuntele iscusit armate în textul apologetic dese ori, aduc dinaintea noastră un catehism după cea mai clasică definire a acestuia. O Bibliografie selectivă (pp. 137- 149) cumpănește textul și ne obligă la deschiderea cercetării, la adâncirea unor sensuri de cunoaștere și interpretare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
07 martie 2022 la 20:44

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit