Multă suferinţă, mulţi morţi şi răniţi atât ucraineni, cât şi ruşi în acest răstimp, când ne pregătim de Postul Mare, noi ortodocşii, iar fraţii şi surorile din Biserica romano-catolică deja au început vremea postului. Nu comentez, deşi aş avea multe de spus, mai ales despre tăcerea mai marilor bisericilor din Rusia. Prin tăcere înseamnă că consimt. Deci să ne rugăm să înceteze războiul şi să ajutăm cum putem la primirea şi susţinerea refugiaţilor care ne vin de peste graniţe.

Cuvântul părintelui Arsenie Boca: " "Atotprezenţa Lui desparte în noi oile de capre" este, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, ascuţit precum o sabie a Duhului Sfânt care "pătrunde până la despărţitura sufletului şi a Duhului" (Evrei 4,12, Efeseni 6,17) anticipând, strămutând şi interiorizând Judecata de Apoi în noi ca o permanenţă în conştiinţă. Oile şi caprele care umplu lumea, istoria şi viaţa Bisericii ne umplu şi sufletul şi viaţa noastră personală prin puterea, lumina şi viziunea acestui cuvânt. Mai înainte de a ne decide veşnic şi definitiv între oi sau capre şi de a fi rânduiţi de-a dreapta sau de-a stânga, se pare că trebuie să păstorim şi să sporim oile din noi şi să scăpăm de caprele din noi. Oile şi caprele din noi sunt mai întâi omul cel nou în Hristos, şi omul cel vechi în Adam, care coexistă până la biruinţa finală a celui dintâi, creat după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, în defavoarea celui adamic caricaturizat, deformat şi strâmbat după chipul şi asemănarea vrăjmaşului şarpe… caprele din noi se sălbăticesc şi ne sălbăticesc, prăvălindu-ne pe râpele întunecate de-a stânga dreptului Judecător. Atotprezenţa Lui desparte în noi oile de capre, iar Parusia Lui – Venirea a doua, va face acelaşi lucru!"

Cu aceste cuvinte ale părintelui Arsenie, să petrecem această săptămână a lăsatului sec de carne, deci a brânzei, care a început cu Duminica înfricoşătoarei Judecăţi, în care am aflat că Dreptul Judecător ne va împărţi pe cei buni de-a dreapta, iar pe cei răi de-a stânga, precum împarte păstorul oile de capre.

Calendarul acestei săptămâni ne face prezenţi pe doi sfinţi români născuţi în Dobro­gea, Casian şi Gherman care au ajuns la Roma şi la Marsilia. Au data de pomenire 29 Februarie în cazul anului bisect, dar în acest an i-am pomenit în 28 împreună cu ceilalţi sfinţi.

Ioan Casian s-a născut în jurul anului 365, iar Gherman pe la 368. S-au călugărit şi de tineri au plecat la Locurile Sfinte, pe urmele Domnului Hristos. După ce s-au închinat la Ierusalim, au trecut în Egipt să cunoască pe acei călugări înduhovniciţi, pe care i-au întrebat şi au primit răspunsuri pertinente despre viaţa în pustie. Aceste convorbiri le-a consemnat Ioan Casian într-o carte numită Conlationes, iar despre regulile de convieţuire a scris un fel de manual pe care l-a purtat apoi în apusul creştin. Au venit la Constantinopol şi au fost hirotoniţi în taina preoţiei de Sfântul Ioan Gură de Aur în jurul anului 400 pentru că îl susţineau pe Sfântul Ioan, care deja era exilat, împăratul Arcadie i-a pedepsit să părăsească teritoriul bizantin în anul 404.

Susţinătorii Sfântului Ioan Gură de Aur le-au dat acreditare să meargă la Roma şi să ceară Papei, care pe atunci era Inocenţiu I, să îl susţină pe Patriarhul Ioan ce fusese destituit şi exilat în nordul mării Negre. Aici s-au împrietenit cu secretarul papei, diaconul Leon. Acesta văzând cunoştinţele teologice temeinice ale lui Casian, şi că cunoaşte bine limbile greacă şi latină, i-a cerut să scrie un tratat de hristologie, pentru ca papa să îşi spună poziţia în dezbaterile pe această temă, a Persoanei Lui Iisus Hristos. Dezbateri degenerate uneori în certuri şi chiar lupte cu implicaţii politice în Imperiul Bizantin.

Ioan Casian compune un adevărat tratat de teologie hristologică intitulat "De Incarnatione Domini", adică despre întruparea Domnului. L-a terminat în Roma prin anul 430. După moartea Papei Inocenţiu şi a celorlalţi urmaşi pe scaunul Romei în anul 440, ajunge papă al Romei diaconul Leon. Acesta va rămâne în scaun până în 461 (l-a întâmpinat pe Atilla, regele hunilor, la porţile Romei şi l-a convins să nu lase trupele să devasteze Roma. Îl avem în calendar în 18 februarie.)

Papa Leon l-a luat colaborator apropiat pe Casian, sfătuit şi de acesta, care ţinea sufleteşte cu Constantinopolul, a scris Tomosul către patriarhul de Constantinopol Flavian. Această Enciclică trata hristologia într-o formulă precisă şi sigură datorită calităţilor limbii latine, dar şi întemeiată teologic pe lucrarea De Incarnatione Domini a lui Casian.

La Constantinopol a urmat Sinodul IV ecumenic din 451, în care părinţii sinodali au ţinut cont de Tomosul lui Leon şi au impus în formula hristologică cele 4 adverbe care definesc unirea ipostatică a celor două firi sau naturi, cea Dumnezeiască şi cea omenească – "neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit". În limba latină: "inconfuse, imutabiliter, indivize, inseparabiliter", cuvinte precise care au fost folosite de Ioan Casian în Tratatul său. Aşa că credinţa ortodoxă a învins împotriva ereziilor care trunchiau înţelegerea Persoanei Lui Hristos, ca fiu al Lui Dumnezeu Întrupat, iar Fecioara Maria era declarată, ca şi la Sinodul III din Effes de la 433, Teotokos, adică Născătoare de Dumnezeu. Prin această influenţă teologică Sfântul Ioan Casian rămâne în istoria Dogmelor creştine.

Sfântul German era un duhovnic profund şi
s-a sfârşit la Roma în anul 415. Sfântul Casian a plecat la Marsilia unde şi-a răspândit scrierile şi regulile călugăreşti. A întemeiat şi două mănăstiri, una de călugări cu hramul Sfântul Victor, şi una de călugăriţe. A trecut la cele veşnice în 435 şi a fost îngropat în mănăstirea sa din Marsilia. La scurt timp au fost declaraţi sfinţi în Biserica creştină din Apus. La noi, la românii ortodocşi, au fost canonizaţi abia în anul 1992.

Să ne rugăm celor doi bărbaţi sfinţi născuţi în Dobrogea, sfinţilor Ioan Casian şi Gherman.

Mai amintim din calendar pe Sfânta Evdochia, prăznuită în ziua de 1 Martie. S-a născut în Liban, în vremea împăratului Traian (98 – 117). Era prea frumoasă şi din tinereţe a trăit în desfrânare, până în ziua când un călugăr cu numele Gherman, dar nu cel din Dobrogea, a convins-o să-şi schimbe viaţa şi a bote-
zat-o. Toţi banii pe care îi adunase i-a folosit pentru săraci şi pentru a întemeia o mănăstire de călugăriţe. Prescurtarea numelui ei este Dochia. În mitologia română numele ei se leagă de Baba Dochia, la început de mărţişor.

Mai amintim din săptămână pe Sfântul Gerasim de la Iordan (anul 450) care s-a pus în fruntea unei mulţimi de călugări şi au primenit viaţa monahală din acele locuri. Avea un leu şi un asin care se împăcau şi îl slujeau. După moartea lui Gerasim, leul a murit şi el lângă mormântul Sfântului.

Mai sunt şi alţi sfinţi în calendar pe care îi putem cunoaşte citind despre ei pe internet.

Să le urmăm exemplul şi să ne rugam pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească războiul ce ne înconjoară şi să ne dea pace pentru a începe Postul Paştilor.

Preot Nicolae Streza