Citite, auzite: "Un om s-a sinucis şi a luat-o la fugă"

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Să ştiţi că nu "Maestrul" Cristoiu a inventat şti­rile tembele pentru a atrage cititori de acelaşi cali­bru, aia cu găina moldoveană care naşte pui vii. Dan Diaconu, în articolul "Tâmpiţii lumii sau topul ştirilor tembele" face un clasament cu aceste enormităţi apărute pe prima pagină a unor tabloide din lume. Iată câteva: "Victimele omuciderilor rar vorbesc cu poliţia; Respirarea oxigenului are legătură cu rămânerea în viaţă; Este posibil ca China să utilizeze marea pen­tru a-şi ascunde submarinele; Diana era în viaţă cu câteva ore înainte de-a muri; Un om s-a sinucis şi a luat-o la fugă". Bineînţeles că majoritatea acestor… breaking news-uri au apărut în America, unde trăiesc cei mai mulţi proşti pe metrul pătrat. * Dacă citeşti ar­ticolele lui Mihai Eminescu, publicate în ziarul "Timpul" în urmă cu peste o sută de ani, parcă ar fi scri­se azi. Iată un pasaj din articolul "Poporul român şi fatalismul raselor nefericite", apărut în 3 iulie 1882: (…) Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte (…) Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate". Vorba lui Antoine Lavoisier, renumit chimist francez: "Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă în natură, totul se transformă". Se pare că şi în România. (Revoluţionarii francezi, în marele lor elan, l-au ghilotinat în 1794) * În nr. 95/2021 al gazetei "Certitudinea", Miron Manega scrie pe o jumătate de pagină articolul polemic "Studiu de caz: dictatura incompetenţei sau cât de greu e să-ţi câştigi drepturile atunci când ai dreptate. Cazul Liliana Coldea". Apropo, ce se mai aude despre concursul de manager al Spitalului general CF din Sibiu? * În acelaşi ziar, Ovidiu Danteş face un "Scurt inventar al resurselor minerale (încă) imense ale României". Iată un pasaj edificator: (…) Patrimoniul geologic naţional include resurse energetice clasice (petrol-locul 1, gaze naturale-locul 2, minerale radioactive-locul 1 în Europa, iar potenţialul energetic geotermal ne situează pe locul 2, după Islanda). La minereuri neferoase: cupru, plumb, zinc, România dispune de 300 de zăcăminte (incluzând şi cele 70 de iazuri de decantare) cu rezerve de mai multe sute de milioane tone de metal (…) la cele de mai sus adăugăm mineralele nemetalifere: sarea cu o rezervă verificată de 4,4 miliarde tone, locul 1 în Europa; marmură, dolomite, travertine, granit – în can­tităţi impresionante; la apa carbogazoasă, plată şi clorosodică, România deţine, alături de Italia, locul 1 în Europa (…)” De petrol şi gaze naturale nu mai vorbim. (Nu ştiu care zicea că nu mai ai ce fura din România!) Are balta peşte, iar occidentalii, în loc să ne înveţe cum să pescuim, au dat ei buzna cu năvoadele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
24 februarie 2022 la 19:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit