File de calendar: Săptamana a opta a anului 2022

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cuvântul părintelui Arsenie: " zi rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus ori rugăciunea de toată vremea: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!. Este un exemplu practic de rugăciune. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Lui şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre." Fac doar o scurtă interpretare la acest text. Isihastii sau sihaştrii pe care îi omagiem în acest an, porniţi de la muntele Athos şi veniţi şi pe pământul românesc aveau această rugăciune, ziua şi noaptea. Prima parte a ei o rosteau ori cu gura, ori numai cu gândul pe inspiraţia aerului iar a două parte pe expiraţia aerului. E un fel de Yoga, doar că noi creştinii ne adresăm unei persoane  sfinte-anume lui Iisus Hristos.

Săptămâna aceasta este a Fiului risipitor sau rătăcitor, după o pildă spusă de Domnul şi citită în biserici duminica (Luca 15,11-32). Predica ei a aprofundat-o şi tipărit-o în ziar părintele profesor Constantin Necula. Eu doar aduc Troparul de la slujba călugăriei sau tunderii în monarhism, piesă liturgică ce se cântă în vreme ce rasoforul, adică viitorul monarh, care deja poartă rasa este întins pe podeaua biserici. Sună astfel: "Braţele părinteşti grăbeşte a mi le deschide mie, că în desfrânări am cheltuit viaţa mea. Spre bogăţia cea necheltuită a îndurărilor tale căutând acum Mântuitorule, nu trece cu vederea inima mea cea sărăcită, căci către Tine Doamne cu umilinţă strig : Am greşit, Părinte, la cer şi înaintea Ta". Este o frumoasă rugăciune pe care o putem rosti noi toţi.

Calendarul săptămânii: În 20 îl avem pe Sfântul Mucenic Leon episcopul Cataniei din Mitropolia Ravenă din Italia. A murit martir în vremea împăratului Deciu (250 de la Cristos). În 21 patriarhul Eustatie al Antiohiei din Siria ( anii 350) precum şi Mavrichie ( Mauriciu) şi încă 70 de ostaşi martiri în vremea lui Maximian ( înainte de 313), care el însuşi privea cum sunt chinuiţi şi apoi ucişi. În 22: aflarea moaştelor mai multor mucenici printre care era şi Andronic – unul dintre cei 70 de mucenici ai Domnului, în Efghenia. Se arătau lumini şi ziua şi se făceau minuni în acel loc. Îl avem şi pe Atanasie mărturisitorul, omorât în timpul ereziei iconoclaste, pe vremea împăratului Leon (751). În 23: Sfântul Mucenic Policarp episcopul Smirnei (Ismir, Turcia), omorât cu suliţa şi ars în foc în anul 143 la vârsta de 86 ani. Tot în această zi, Sfânta Gorgonia fecioara şi monarhia care era sora Sfântului Grigorie Teologul. În 24 este aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul în satul lui Irod regele, prima dată dar şi a doua oară în alt loc. Era îngropat în regiunea Samara din Ţara Sfânta. Merită să aflăm întâmplarea: pe vremea lui Constantin Cel Mare doi călugări mergeau la Ierusalim să se închine lemnului Sfintei Cruci care fusese descoperită de împărăteasa mamă Elena. Pe drum li s-a arătat Sfântul Ioan şi le-a spus unde şi cum să îi dezgroape capul. L-au pus într-un sac şi îl cărau pe rând. Pe drum au întâlnit un olar care ducea oale la târg şi l-au obligat să ducă sacul. Văzând aceasta Sfântul Ioan, I s-a arătat olarului zicând " La-săi pe leneşii aceştia şi fugi cu sacul că pe unde vei merge multe minuni se vor face." Capul a ajuns la Constantinopol dar şi la Comani în nordul Mării Negre. Ulterior a fost pierdut, şi aflat din nou. În legătură cu capul Sfântului Ioan avem în România o raclă făcută de Moş Ilie şi Părintele Pantelimon, ucenici ai Părintelui Arsenie.  Moş Ilie a visat să facă această raclă pentru că se va găsi capul Sfântului Ioan Botezătorul. S-a dus la părintele Arsenie care lucra la Patriarhie şi părintele i-a făcut desenul raclei. Încă nu s-a adeverit visul Moşului Ilie dar faptul că părintele Arsenie a admis că visul poate deveni realitate, înseamnă ceva. Racla se află în biserica din satul Hurez, lângă Făgăraş. În 25 Sfântul Tarasie patriarhul Constan­tinopolului, mare teolog luptător pentru cinstirea sfintelor icoane. A venit patriarh în anul 784. A convocat Cel de-al şaptelea Sinod Ecumeinic din 787, cu acordul Papei Adrian de la Roma şi al celorlalţi patriarhi – de Ierusalim, Alexandria, Antiohia, cu ajutorul împărătesei văduve Irina. Primele şedinţe ale Sinodului s-au ţinut la Niceea iar ultimele la Constantinopol. Formulă de credinţă prin care era hotărâtă ca Ortodoxia cinstirea sfintelor icoane, precum şi 20 de canoane – hotărâri juridice au fost semnate de 465 de participanţi – patriarhi, mitropoliţi, episcopi, călugări, împărăteasa Irina şi alţi demnitari precum şi mulţi creştini, în luna Septembrie. Tarasie a murit în anul 806. În 26 îl cinstim pe Sfântul Porfirie, episcopul din Gaza, în Palestina. A păstorit 24 de ani în vremea împăratului Arcadie în jurul anilor 400, pe când trăia încă Sfântul Ioan Gură de Aur. Era un om plăcut lui Dumnezeu şi încă din viaţă făcea multe minuni. Tot în aceasă zi o sărbătorim pe Sfânta Muceniţă Fotini sau Fotinia ( o fos, tou fos este substantiv care în greacă e la masculin şi înseamnă lumina; de aici vin cuvintele noastre : fotografie, fotometrie). Ea este femeia din Samaria care a vorbit cu Domnul Iisus când El a venit la fântâna lui Iacob să bea apă. Ne amintim de ea în Duminica a 5-a după Sfintele Paşti, a Samarinencei
(Evanghelia de la Ioan 4,5-42). S-a botezat şi a propovăduit cu numele Fotini. A suferit chinuri şi moarte martirică în vremea împăratului Nero după anul 66, când au murit pe 29 Iunie Sfinţii Apostolii Petru şi Pavel la Roma. Să încheiem săptămâna cu rugăciunea fiului rătăcit către Tatăl : Doamne, nu sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, ci fă-mă ca pe unul din argaţii Tăi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Preot Streza Nicolae

24 februarie 2022 la 19:05
1563 de vizualizari

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
Apariția și dispariția Parcului din Piața Mare. Informații din Sibiul anilor ´40
În poveștile despre trecutul orașului spuse de bunicii sibieni apare deseori parcul din Piața Mare, desființat în anul...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Dacă vor ajunge în finală, sibienii ar putea juca ACASĂ cu trofeul Cupei României pe masă! ”Municipalul”, preferatul federației
Pentru al treilea an consecutiv, Stadionul ”Municipal” ar urma să găzduiască finala Cupei României. Arena sibiană a fost...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Ce spune ”Șumi” despre zvonurile că ar urma să fie înlocuit chiar cu Măldărășanu: ”Îi doresc baftă și îi curăț vestiarul!”
La un pas să rateze obiectivul, calificarea în cupele europene, Marius Șumudică își simte viitorul amenințat pe banca...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Antrenorul Rapidului crede că Hermannstadt are prima șansă de a se califica în finala Cupei
Marius Șumudică a declarat, într-o conferință de presă, după sosirea la Sibiu, că echipa lui Măldărășanu este favorită...
Actualitate
1 min de citit