Articol
Până la data de 3 martie (inclusiv), deţinătorii de animale, persoane fizice şi persoane juridice, care au domiciliul sau sediul pe teritoriul administrativ al oraşului Avrig şi care doresc să închirieze păşuni proprietatea privată a oraşului Avrig, pot depune cereri pentru atribuire directă prin închiriere la Primăria Oraşului Avrig.
Pentru a închiria păşuni proprietatea privată a oraşului Avrig, persoanele fizice trebuie să adauge cererii depuse şi copie după actul de identitate, dovada că ofertantul figurează înregistrat în Registrul Agricol al oraşului Avrig, pentru fiecare localitate, cu specificarea efectivului de animale deţinute (în original), adeverinţă eliberată de medicul veterinar, din care să rezulte numărul, specia de animale, vârsta acestora, după caz, şi înregistrarea acestora în RNE şi certificatul fiscal privind achitarea la zi a taxelor, impozitelor locale şi a altor creanţe bugetare sau extrabugetare la Primăria Oraşului Avrig.
Persoanele juridice sau structurile asociative care doresc închirierea păşunilor oraşului Avrig trebuie să depună la Primăria Avrig o cerere, însoţită de copia statutului, copia certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului sau ANAF (după caz), adeverinţă eliberată de medicul veterinar, din care să rezulte numărul, specia de animale, vârsta acestora, după caz, şi care sunt înregistrate în RNE, lista cu copiile de pe cardurile de exploataţie din Registrul Naţional al Exploataţiilor a membrilor asociaţiei, copie de pe certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (după caz), şi certificatul fiscal privind achitarea la zi a taxelor, impozitelor locale şi a altor creanţe bugetare sau extrabugetare la Primăria Oraşului Avrig. (În cazul asocierii fără formă juridică, cererea va fi însoţită de toate documentele prevăzute pentru persoana fizică, pentru fiecare presoană a asocierii în parte.)
Pot depune cereri de închiriere pentru păşunile proprietate privată a oraşului Avrig doar crescătorii de animale care deţin cel puţin 10 bovine sau 50 de ovine.
Prin Hotărârea nr. 26/2022, adoptată în cadrul ultimei şedinţe ordinare, Consiliul Local al oraşului Avrig a aprobat închirierea păşunilor proprietate privată a oraşului Avrig, disponibile la nivelul anului 2022, în scopul desfăşurării activităţii de păşunat.
Închirierea păşunilor se face prin atribuire directă, pentru o perioadă de 10 ani.
Nivelul chiriei ce va fi aplicat este dat de calculul valorii producţiei de masă verde pentru fiecare trup de pajişte în parte, raportat la valoarea unui kg de masă verde stabilită de Consiliul Judeţean Sibiu prin hotărâre. Pentru parcelele de păşune care nu realizează producţie de masă verde, închirierea se va face la preţul de 50 lei/ha/an, iar pentru păşunea alpină, preţul va fi de 10 lei/ha/an.
Prin aceeaşi hotărâre au fost aprobate Regulamentul privind închirierea păşunilor proprietate privată a oraşului Avrig, judeţul Sibiu, şi Regulamentul privind organizarea şi exploatarea pajiştilor proprietate privată a oraşului Avrig, judeţul Sibiu.
Atribuirea directă a pajiştilor se face la propunerea Comisiei pentru organizarea şi administrarea pajiştilor permanente proprietate privată a oraşului Avrig, constituită prin HCL Avrig nr. 103/2021.