Horaţiu Mălăele, din nou la Sibiu, cu spectacolul "Sunt un orb" şi o dublă lansare de carte

Acasa >

Articol

Horaţiu Mălăele, nu doar un actor de comedie

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"La Sibiu "recidivez" cu mare plăcere ori de câte ori sunt invitat, fie că e vorba de o expoziţie de desene, fie că e vorba – evident – de spectacole de teatru sau de film", ne mărturisea, nu demult, Horaţiu Mălăele, într-un interviu în exclusivitate oferit Tribunei.

Toţi îl "ştim" pe Horaţiu Mălăele ca pe un actor de comedie: a jucat în schiţe şi scenete umoristice de televiziune, în filme în care de regulă avea roluri comice, deci imaginea sa este, de regulă, a unui om nostim care stârneşte hohote de râs. Ei bine, cu "Sunt un orb", actorul demolează toată această prejudecată sau, cum să-i spunem, idee preconcepută, tipar. Mălăele NU e actor EXCLUSIV de comedie. O spune chiar el: "Cred că sunt mai puţin vesel. Eu am fost perceput, etichetat şi mi s-a făcut o vitrină din creaţiile mele pe care le-am avut îndeobşte la televiziune. Iar lumea e mai tentată să frizeze televiziunea, mai dihai decât alte activităţi ale mele, poate colaterale televiziunii. Nu sunt atât de comic şi nu sunt atât de preocupat de comedie. Dovadă că, începuturile mele, chiar în teatru, au fost în drame. Iar experienţele mele ulterioare, nu puţine, au fost de dramă, dar puţină lume a văzut. Sau cum spune vorba, "Multă lume se uită, puţină vede".
Pentru ca să îţi dai seama ce "cine" şi mai ales "ce poate" Mălăele, trebuie să-l vezi în carne şi oase. Este ce s-a întâmplat în Sala de Conferinţe "Hera"/"Hera Conference Room" de la "Ramada", unde a avut loc evenimentul de luni seara.

"Sunt un orb". Nu e

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spectacolul, sau recitalul, sau "one man show"-ul se numeşte "Sunt un orb". Adică promite orice şi te poţi aştepta la orice. Dar fiind vorba de Horaţiu Mălăele, părerea noastră generală bătea spre un "să râdem cu…". Asta e, etichetele se dezlipesc foarte greu. Într-o sală plină de public, spectacolul a început. Mai întâi cu cercul alb şi clasic al reflectorului asupra protagonistului, apoi cu luminile aprinse, pentru că un spectacol de acest fel se face CU spectatorii, care sunt parte componentă a "acţiunii".
Şi da, am râs cu Mălăele. În hohote, pentru că textul lovea cu poanta când nu te aşteptai şi mai ales cu ce nu te aşteptai. Prima parte a lui "sunt un orb" a fost partea de comedie. Partea "de râs". De fapt, a fost doar încălzirea pentru ce a urmat.
Ce a urmat a fost un spectacol complex care te-a purtat de la dragoste la duioşie şi apoi chiar la ură. Da, la ură. Ură din aceea socială şi bine structurată, cu subiect şi predicat, ca în anii ‘90. Şi cum să nu lăcrimezi la povestea ochilor orbului, cum să nu te pierzi într-o boemie (cu accent pe i) cu şi de Nichita Stănescu, într-o nebunie de cuvinte la limita… dar netrecând-o, a unui Emil Brumaru sau la consistenţa de text-semnificaţie-mesaj a unui poem de Adrian Păunescu? Sau la re-aducerea în atenţia nostră a unui poet dinnpăcate uitat dar plin de sensibilitate zguduitoare, ca Spiridon Popescu?  Sau chiar la o întâlnire cu poetul Horaţiu Mălăele? Ei bine, aici Mălăele a "stricat" aura sa de comic cu orice preţ, arătându-ne laturile sale de actor total, care simte ce spune şi trăieşte ce oferă publicului.
Evident că au mai fost "pauze umoristice", pentru că un spectacol ca acesta îţi oferă surprize şi te face să salţi de la un sentiment la altul şi de la râs la plâns. Demn de, cum spunea regretatul Ion Caramitru despre "Sunt un orb", "probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani".
Horaţiu Mălăele ne-a oferit, timp de o oră şi la modul perfect, "stand up comedy", "stand up drama" şi "stand up poetry", unui public care a recepţionat mesajul şi trăirea momentului. Şi nu ştiu, degeaba descrii aici ceva pe care trebuie neapărat să-l vezi ca să ştii şi ca să simţi.

Horaţiu Mălăele, la finalul spectacolului: "Aici (la Sibiu) respir. Cum să zic eu, natura mea proteică, de a mă ocupa de mai multe lucruri, îşi capătă un sens chiar în această seară pentru că avem lansare de carte, aţi văzut un microrecital cât-de-cât din ceea ce ştiu şi cred că mă pricep să fac şi totodată am această expoziţie adăpostită de Carabulea Gallery în acest hotel-pinacotecă. Am o expoziţie largă cu foarte-foarte multe nuduri – pentru bărbaţi am în special – unele cam explicite, dar, mă rog, debutul nostru pe această lume se pare că a fost în zona nudului" (…) Eu închei rugându-vă ca în continuarea acestei seri împreună cu mine să râdeţi pentru că râsul e muzica sufletului, să vă jucaţi – e secretul tinereţii, să citiţi – "Tehomir" sau ce doriţi, să citiţi- e fântâna înţelepciunii, să gândiţi – e secretul puterii, să fiţi calmi – este calea spre fericire, să fiţi buni – sunteţi buni, să fiţi şi mai buni – e cheia succesului şi să iubiţi – este raţiunea de a trăi. Vă urez o viaţă lungă şi bună”.

Dublă lansare de carte Mălăele

În galeria care găzduieşte lucrări de Mălăele, după un spectacol Mălăele următorul pas a fost dubla lansare de carte Mălăele.
"Mulţumim foarte mult pentru faptul că pune acest spaţiu la dispoziţie, tânărului Oprea Carabulea, dar mulţumim și familiei Ilie Carabulea şi doamnei Marina Carabulea (n.n. -prezenți la spectacolul de luni seara) pentru faptul că susţin aceste evenimente pentru noi, pentru sibieni, pentru cei care doresc să uite un pic de perioada aceasta, să încercăm să revenim la normalitate şi cred că acest spectacol şi aceste cărţi vor fi o gură de oxigen, pentru a ieşi din pandemie", a subliniat curatorul evenimentului, Alexandru Chituţă
Alexandru Chituţă a mai salutat, în aplauzele publicului, prezenţa ambasadorului Japoniei în România, Hiroshi Ueda, a preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean şi a viceprimarului Alexandru Dumbravă, a colecţionarului George Şerban şi a directorului Muzeului Municipal din Iaşi, Aurica Ichim.
Despre lansare, Chituţă a subliniat că avem la Sibiu o nouă premieră, dar şi că în seara de luni trebuia să fie o triplă lansare de carte, dar unul din volume "s-a rătăcit" pe drumul spre Sibiu. Cartea va fi lansată însă, miercuri, la Bistriţa.
"Sunt două cărţi. Cea mică, "Tehomir": Horaţiu Mălăele nu e tocmai ce apare întotdeauna pe scenă: un personaj destul de haios, carismatic: o să vedeţi că îşi publică câteva crâmpeie din viaţa personală. (Acţiunea) se petrece undeva în 1957, undeva în Gorj, în satul Tehomir – un cuvânt slavonesc, o să vedeţi ce înseamnă, nu vă spunem acuma totul – iar (autorul) ne povesteşte o parte din copilăria domniei sale.
A doua carte, "Poezii şi vorbe-n vânt”, e o parte a ceea ce aţi auzit aici, însă bucuria şi frumuseţea acestei cărţi (care) se compune din două părţi, nu are început şi sfârşit; într-o parte o so vedeţi ilustraţii semnate de Horaţiu Mălăele şi într-o parte o să vedeţi poezii", a mai spus Alexandru Chituţă.   

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune consistentă de autografe oferite de Horaţiu Mălăele,  celor prezenţi care au achiziţionat cărţile artistului. Oricum putem spune că, la Ramada,  Horaţiu Mălăele ne-a convins că nu e deloc "un orb" ci unul dintre cei mai sensibili şi mai ancoraţi în realitate actori ai scenei româneşti.   

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
22 februarie 2022 la 14:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit