Uite, mie mi-e dor de satul bunicii aşa cum era, că acum a devenit o corcitură urbanistică cu vile, chioşcuri şi uliţe asfaltate. Mi-e dor de mare necondiţionat, dar mai ales de staţiunile acelea aşa cum erau, înainte ca primarii locului să aplice perversiuni urbanistice asupra lor şi acolo să le strice. Şi chiar mi-e dor de Sibiul ăla al meu aşa cum era, deşi locuiesc în Sibiu, îmi petrec vremea mai mult în Sibiu şi pare paradoxală chestia asta.

"Sibiu, oraşul meu de suflet" sună fain, nu? Te apucă o mândrie din aia locală (pe unii îi apucă chiar un nazism local) că uite, oraşul TĂU este iubit şi căutat şi mai ales, dor-uit. Problema este că, la cât contabilizezi atâta dor, realizezi că, de fapt, mulţi "dornici" sunt plecaţi din Sibiu de ceva timp şi de aia le e dor de el. Şi că de fapt le e dor ÎN PRIMUL RÂND de Sibiul acela "al lor" pe care-l ştiau când au plecat, că nu ştiu ce struţo-maimuţă (că struţo-cămilă sună a compliment) a ajuns acum Sibiul despre care habar nu mai au cum a "evoluat", că în public se bagă tot poze forţat faine. Da, OK, mai revii, te mai consolezi, mai cauţi şi chiar mai găseşti pretext de bucurie de a(-ţi) revedea oraşul. Dar hai să vedem cum mai e Sibiul acela al tău/al nostru faţă de cum era. Adică ce a rămas şi dacă mai merită să-ţi fie aşa de tare dor de el.

Atenţie, nu pun la socoteală "dorul" acela de casa unde locuieşti, atunci când eşti plecat mai mult timp în alte părţi. Ăla e de fapt un fel de nostalgie după confortul casnic: patul, plasma, aragazul, centrala cu termostat, locul de parcare. Nu e ceva urban. Şi nu-mi veniţi cu lecţii despre cum e Sibiul şi cum nu înţeleg eu cum vine treaba cu el. Îl cunosc mult mai bine decât credeţi.    

Deci, ţi-e dor de Sibiu. Mai ai după ce?

Ştiu, Sibiul era un oraş cu magnet. Nu magnetul ăla de acum, că poţi face facultă iute şi poţi găsi apoi un giob rapid şi că poţi să-ţi aduci tot neamul ca să bubuie afacerile cu imobiliare, blocajele în trafic şi şmecheriile cu viza de flotant. Ci farmecul acela romantic, de după amieze liniştite de vară-toamnă, cânt te plimbai prin jurul bisericii Evanghelice în linişte, puteai hălădui neobosit prin Oraşul de Jos de credeai că nici nu mai eşti în Sibiu, mergeai liniştit pe Movilei sau Centumvirilor să te umpli de istorie "live". Când te puteai răcori cu o bere la Turn, la Bufnţia sau la Pielie Roşii. Când puteai face o plimbare liniştită în sălbăticia Sub Arinilor sau să asculţi de pe bancă muzica lui "Sonic" de la Bolta Rece. Sau frumuseţea cunoscută a cartierului tău, cu şcoala "ta" şi străzile prietenilor tăi. Sau bucuria de a merge la Grădina Zoologică şi la Han. Ei, era NORMAL ca oriunde ai fi  şi oriunde ai sta, să te apuce dorul de ce aveai în Sibiul tău. Cel mai mult am simţit asta în armată. Nu-mi era dor de ai mei cât îmi era de Sibiu. Ceream-căutam-găseam cărţi poştale, le adunam şi desenam după ele Sibiul. El era "acasă" mai mult decât casa mea. OK, e greu de explicat asta unui oraş în care cred că majoritatea locuitorilor sunt acum veniţi pe repede înainte din altă parte şi care abia aşteaptă să dea lecţii despre oraş, deşi dacă spui "Bretter" ei cred că e un fel de grătar de fiţă de la o terasă cu bărgări.

Deci, ţi-e dor de Sibiu, aşa  în general. Mai ai după ce? De Sibiul acela cu saşi, pe care-i vedeai zilnic la biserică şi de tinerele săsoici îmbrăcate în costum popular, venite la confirmare. De florăresele din Turnişor care veneau zilnic cu căruţul până la Piaţa Cibin şi aveau locul lor, acolo, în faţă la aprozare, mai la stânga de grănezile de cartofi şi varză. De Sachsentref-ul de joia de pe Casă şi de copacii din faţa gării şi din Parcul ASTRA, plini de  afişe "handmade" din creion colorat şi carioca, ce anunţau cu veşnicul "ACHTUNG!", baluri în Slimnic, Ruşi, Şelimbăr, Cristian, Cisnădioara sau Turnişor. "Es singt CLIFF!"

Păi scuze, Sibiul nu mai are saşi de prin ‘90. Adică mai are ceva, dar puţini. Mai puţini decât, de exemplu, maghiarii, chiar luaţi la grămadă cu germanii-germani, ca să nu mai pomenim de bucureşteni. Saşii, majoritatea lor copleşitoare, au plecat. Dacă vrei saşi, găseşti în Bavaria, Baden-Wuerttenberg, Nordrhein-Westfalen şi Ober-Oesterreich. Sau o dată pe an, când mai revin pe la Sibiu sau Biertan, când are loc întâlnirea aceea tradiţională a lor. Paradoxal e că au plecat chiar şi saşii aceia care bubuiau de atâta comunism, de îi înjurau până şi co-etnicii lor. Chiar sunt curios ce poveşti au spus ei pe la Deutschland despre cât au suferit ei de la români şi în România aia comunistă. Acum moda e să plângi după saşi, asta după ce, când ţi aveai pe post de concetăţeni, spuneai nişte bancuri despre ei de s-ar autoaprinde acum CNCD-ul doar dacă ai rosti unul din ele. Sibiul nemaiavând saşi, era normal ca "Joia Saşilor" de pe Casă, care îţi plăcea aşa de mult şi de care ţi-e dor, să nu mai existe. Sincer, nici nu mai ştiu dacă e ceva funcţional "Pe Casă", acum.

Ţi-e dor de plimbările acelea pe străzile oraşului, umbrite de copaci şi mirosind a umed-proaspăt după ploaie. Hai pa, poate în alt loc. Copaci mai din bici, că au fost "reabilitaţi" prin defrişare. Dar în schimb ai un iluminat stradal de ţi se ia, ori roşu malefic ori alb-orbitor. Şi de mirosit miroase a mâncare de orice fel: ciorbiţe, tocăniţe, cefuliţe la grătăraş şi cartofiori păişor. De purcel, viţeluş, berbecuţ, că orice bagi acum la maţ e cu diminutiv, că altfel cade greu la burtică şi intestinuţe. Romantismul din Sibiu a pierit odată cu inventarea maşinii ca "necesitate" şi a turismului de terasă şi de selfie.

A, poate ţi-e dor de Centru…

Ţi-e dor să vezi Centrul acela cu clădiri vechi, cotloane medievale unde istoria parcă s-a oprit, locuri unde nu ştii dacă eşti "live" acolo sau te-ai transpus într-o pictură de Boebel sau Neuhauser ori într-o fotografie de Glatz. Pofta-n cui, puştiu! Aşa ceva nu se mai există la Hermanştat. "Ochii Sibiului" s-au belit prin mansardări monstruoase. Obloanele acelea simple şi faine din scândură cu semilune şi inimioare au fost înlocuite de nişta fake-uri de epocă sau chiar de termopane. Vechile porţi cu vechile clanţe, pe care au apăsat secole de mâini, au devenit noile porţi kitschoase, care aşa imită "epoca" încât nu-ţi trebuie diplomă în patrimoniu ca să nu vezi că sunt kitschuri şi făcături. Colac pste pupăză, totul e mâzgălit de grafitti, pentru că Primăria acceptă aşa ceva, făcându-se că plouă ca nu cumva să scape vreo identitate de mâzgălici.

Vrei o plimbare cu prietenii pe Corso, ca-n vremurile bune, când elevii de la Şcoala Militară agăţau fetele de la profesionala MIU sau de la Economic. Care şi ele mergeau de braţ, în linie câte 6-8, doar ca să fie băgate în seamă de vreun băiat frumos. Păi nu poţi, prietene. Locul de mers pe jos s-a redus consistent, că nu mai ai loc de terase îmbrăcate în nylon. Şi trebuie să fii atent şi la picioare, că pavajul ăla model 2007 a fost recepţionat în grabă, că eram Capitala Culturii, nu a pavajului de oameni normali. Sau poate vrei o prăjitură şi un suc la cofetărie la Perla, Macu' Sau Trandafirul Roşu. Sau poate nu mai vrei. Că din astea, cofetării populare, pe bani mai modeşti, nu avem.

Sau poate vrei o bere din aceea povestită cu prietenii. Sau poate nu vrei, că vezi că preţul e cam triplu iar veselii de la mese au fosts chimbaţi cu nişte apatici imobili care stau cu nas-un smaftfon. Nici nu vorbesc între ei, cred că-şi dau mesaje. Sau vrei să intri în liniştea unei librării, ca să răsfoieşti ceva pe rapid, cum făceai pe vremuri la Dacia Traiană sau Eminescu. Ei, asta mai poţi, deşi acum sunt alte librării, cu alte nume. Dar să ştii că nu ai voie să intri în ele decât dacă ai certificatuverde. Nu-l ai, nu ai dreptul la cultură, hai sictir, marş în parc. Sau iei ziare de la ziare, că acolo e voie. Cărţile ie pentru imunizaţi.

Spuenai de plimbare liniştită? Păi nu mai ai loc de turişti veniţi cu tot clanul şi neamul la Sibiu, să vadă cât de minunat e şi că nu se compară cu Găeştiul, Balşul, Dolhasca sau Roşiori. Care NU SUNT liniştiţi ci fac gălăgie de zici că acum au scăpat dintr-un incendiu. Şi vezi că poate calci pe o gogoaşă. Sau într-o îngheţată. Sau într-un c***t de câine. Sau năvălesc pe tine cei de la "Dă şi mie" exact când ţi-e berea mai bună (dacă tot te-ai ambiţionat să iei aşa ceva). Sau poate se împiedică un copil scăpat de sub controlul lui tati şi mami care fac live şi cechin, de picioarele tale şi cade şi urlă, că tot tu pici de vinovat că nu eşti atent pe unde calci. Vezi că în weekenduri, în sezon, dacă te aventurezi pe Bălcescu ai impresia că stai la carne la Preda sau la Pacea când rulau filme cu Piedone, că e o infinită coadă la orice, chiar şi la umblat. De Piaţa Mare nu mai zic, că de regulă e ocupată cu câte un eveniment, şi mai nou pun şi garduri că cică te apără de nevaccionaţi sau covizi, nimeni nu a explicat convingător asta. Piaţa Mică e OK, doar unele clădiri arată mai rău decât atunci. Dar asta e şi la Pasajul scărilor, şi în Aurarilor, şi pe Şaguna, şi pe Oraşul de Jos.

Dragul meu nostalgic, centrul Sibiului a evoluat şi el, ca Sibiul. Nu te plimbi pe el doar aşa, să te uiţi la chestii. Acolo mergi cu treabă: să mănânci, să bei, să mergi undeva unde să mănânci sau să bei. Nu mai umbli să-ţi iei haine, pantofi sau caiete. De fapt nici nu mai recunoşti magazinele alea vechi şi faimoase, pentru că înainte de 2007 s-a dat ordin ca faţadele să fie tot de-un fel. Aşa că-s tot de-un fel. Şi nu te mai mira că toate costă mai mult decât cu o stradă mai încolo. Doar e centru, prietene… Şi nu uita să admiri toate supermansardările, ţigla nouă de pe casele vechi, pavajul care rupe tocuri, felinarele gigantice care taie brutal peisajul, denumirile cât se poate de exotice şi ne-sibiene cu care eşti întâmpinat la tot pasul şi mai ales faptul că Centrul Sibiului a evoluat de la un centru istoric şi comercial, la un loc cu terase, covrigării şi cafenele. A, şi "games", uitasem, asta în cazul în care vrei să consumi ceva la "Bufniţa". Iar dacă ai chef de un ecler, te poţi uita în vitrina cu nimic de la Trandafirul, că spaţiul e iar pustiu. Sau desenezi unul pe un şerveţel.

Eventual te mai poţi uşura, de ciudă, în parcul ASTRA, că WC-ul e în acelaşi loc. Iar dacă ai impresia că îţi mai cade o casă în cap de praf ce e ea, gândeşte-te la proprietarul ei de drept şi la primăria care tolereaza senin aşa ceva.

Sau poate vrei să mai vezi un film, ca pe vremuri. Păi atunci cauta singurul cinematograf di Sibiu, ăla ascuns după un bloc ciudat cum faci din Dumbrăvii spre Hipodrom. Ai 99 posibilităţi din 100 să-l ratezi. Sau mergi la mall. Numai că vezi tu, nici filmele nu mai sunt aceleaşi, nici atmosfera. Aşa că lasă, ia o cafea de la automat, pune-te pe o bancă în parcul ASTRA sau Cetăţii, aprinde o ţigare vorba tangoului cântat de Cristian Vasile şi uite-te în gol.

Sau vrei să te umpli de istorie pe Spinarea Câinelui, ca să contemplezi un peisaj neschimbat de secole. Păi contemplează mon frere, dar vezi să nu dea o maşină peste tine, că pe acolo e ca pe Valea Oltului. Iar clădiri mai admiri din bici, că e plin de maşini parcate care obturează orice.

Apropo, ştiu că te mânâncă să revezi pe unde mergeai cu prietena, pe acolo prin spate pe la Peda', nu zi nu, că ştiu eu. Unde-s zidurile acelea faine iar atmosfera e de film italian romantic. Las-o aşa, nu te mai du. Zidul romantic e mâzgălit de grafitti de sus până jos şi stă să cadă. Intimitate nu mai ai, că seara se adună o brigadă de puberi care fumează ţigări sper din tutun. Şi locul pute uluitor a pişat. E mai romantic în gară. A, am zis gară? Lasă şi gara. Gara e faină pe dinafară, simpăticuţă pe dinăuntru, dar ce populaţie are în jurul ei, zic să nu zăboveşti prea mult că te rişti. Gara şi zona din jurul ei a devenit un fel de rezervaţie a homeleşilor alcoolici care fac scandal şi a şmecherimii rurale din satul unde-i duce trenul. E un loc nesigur atât pentru tine, cât şi pentru bunurile tale. Şi asta până spre Ursuline. Că gara aceea vie, plină de turişti, de călători de tot felul, de soldaţi, de ceferişti în uniforme, de  trenuri care arătau a trenuri şi aveau viteză de trenuri, nu mai e. O fi renovată recent, o fi ceva mai curată, dar tot a loc pustiu îmi dă impresia. Aşa că lasă şi aia aşa cum e. Bea una mică la rapidu, în amintrea anilor care trec cu melancolii. 

Sau poate ţi-e dor de Oraşul de Jos…

Da, era superb să te plimbi şi pe Oraşul de Jos (da, "pe", nu "prin", nu "în"). Aveai un sentiment de linişte şi de fugă faţă de agitaţia (că aşa credeai atunci, că aia e agitaţie) din centru. Cârciumi populare şi ieftine, ca Brădetu', Târnava ori Bardezi-ul, împinge tava fără pretenţii ca Timişul. Magazinele mici, atelierele cochete şi laboratorul foto al familiei Ciorogaru, jocurile mecanice şi studioul de înregistrat casete, aprozarul cu gestionarul cu păr dat cu briantină, magazinul de jucării, tutungeria cu firmă din vremea regelui, Scufiţa Roşie, chioşcul de reparat stilouri del Coroana. Sau Ne-Sibiul de pe străzile de după 9 mai, unde ziceai ori că ai ajuns undeva pe la ţară, ori înapoi în timp cu câteva secole. Sau turnurile ascunse ale Pielarilor şi Pulberăriei. Nu era ceva mai liniştitor ca o plimbare pe străduţele din Oraşul de Jos. Aici ai noroc. O stradă este la fel de frumoasă ca atunci: Liviu Rebreanu ex. Reforma agrară. Şi, poate Rotarilor sau Zidului. Restul au mai evoluat şi ele, ca de obicei, în parcări. Cu trafic cu tot. Iar dacă vrei poze romantice, ori pozezi în showroom, ori pe aici. Numai că la showroom maşinile sunt mai noi şi mai ordonat puse.

Da, ştiai că Oraşul de Jos e mai rău famat, că acolo locuiesc din ăia, ştii tu de care. Iar acum îl crezi pe turistul de ocazie care-ţi spune că că ce cool e mai nou pe aici, că restaurant, că pensiune, că uaifi, că virgulă cafenea. Da. Adică nu. Că mai vine unul cu "şefu' n-ai să-mi dai cinci lei?" Că mai vine câte o gaşcă de pe sate spre piaţă care se mai ia oameni, între două trenuri sau autobuze, mai ales marţea şi vinerea, că-s zile de târg. Aşa că, dacă ţi-era dor, mai moderează-te şi tu.   

Sau poate ţi-e dor de cartier…

Da. De locul udne ai copilărit. Grădiniţa unde ai grădinit. Şcoala unde ai învăţat lucruri minunate, ai jucat fotbal şi te-ai bătut cu colegii sau cu şmecherii. Liceul unde ai trecut din copilărie în viaţa reală, cu toată gaşca aceea de nebuni care râdeaţi din orice. Unde făceaţi mişto de profa de chimie sau de ăla de economie politică. De casele prietenilor unde vă mai adunaţi la o tablă, la un chef, la o carte. De discuţiile de la colţ de stradă, în duminicile liniştite, cu sau fără ţigara care ziceai că te face matur. Sau de fabrica unde ai lucrat ceva ani, de la 7 la 15, ca orice muncitor respectabil. Sau de berea băută cu colegii la "bufetul" acela unde străinii nu erau bine văzuţi şi bine primiţi, că era "al nostru". Sau cofetăria unde fugeai cu bănuţii ăia daţi de unchiul sau vecinul pentru "na mă să-ţi iei şi tu o prăjitură!". 

Sau să te plimbi pe la prietenii tăi din Hipodrom (toată lumea avea prieteni în Hipodrom) pe unde mergeai la chefuri că nu ştiu cum se face, ăia din Hip făceau cele mai faine chefuri. Să stai cu ei în faţa scării blocului şi să auzi cum pune ăla din blocul vecin Maiden sau Scorpions ca să audă toată lumea.

Sau nu. Cartierul tău nu mai e al tău, că ai plecat din el. Şi mai mult decât atât, nu mai seamănă cu ce ştiai. E un fel de stână amestecată cu parcare şi cu vile de vacanţă ce au porţi din fier forjat blindat cu "pepsiglas". Şcoala "ta" aia modestă şi frumoasă dar nu aşa de bine văzută că era cartier mai de periferie, a devenit o culme a fiţei didactice şi pedagogice, se blochează circulaţia de la maşinile care duc-aduc pe copiii celor din toate capetele oraşului, că "e şcoală de elită cu profesori buni" şi merită să şmecherim o viză de flotant, că doar nu ne-om duce copii la doi paşi de casă, la şcoala din cartierul nostru… Mai bine la alţii, aşa arătăm şi că avem copii şi că avem maşină. Da ştiu că poate aştepţi ca de după colţ să-ţi apară prietenii şi colegii, veseli şi vioi, dar nu uita, acum au şi ei o frumoasă vârstă şi multe angarale pe cap, nu au timp de prostii şi de veselii. Şi poate că nici nu mai locuiesc acolo. Şi poate că nu mai locuiesc nici măcar în România. Fabrica unde ai lucrat nu o mai căuta, că e ori maidan, ori mall, ori blocuri noi cu locuitori şi mai noi. Locul unde mai stăteai la bere, acum e nimic cu lacăt, că din cârciumă s-a făcut bar, din bar club, din club nimic, că a venit pandileala şi a trebuit să-l închidă. Sau poate s-a recalificat în papetărie-xerox ori farmacie. Valabil şi pentru cofetărie, că poate acolo e un second, o carmangerie sau coafor. Dacă vrei şi Hipodroame, vezi că e plin de noroi, că se "reabilitează". Vezi că nu te poţi plimba ca vodă pe aleile dintre blocuri, că pe acolo trec maşini. Bine, mergi pe trotuar. Nu mergi pe trotuar, că şi acolo sunt maşini. Chefuri nu se mai ţin că nu e voie de la Arafat, şi chiar dacă ar fi voie, nu mai ai cu cine. Iar muzica a murit de mult, ce se ascultă acum fiind o miorlăială unisex care nu spune nimic. Ori manele ori ţărănisme de Ardeal la "saxafoane". Nu mai aştepta cine ştie ce rebel cu metale grele care să facă să duduie cvartalul, genul a devenit deja retro, imediat va deveni materie ce se va studia la faculta de istorie. Deci nici aici nu te mai regăseşti.

Sau poate ţi-e dor de Sub Arini şi Dumbrava. Sau de Valea Săpunului

A, sau poate ţi se face dor de liniştea naturii de care era plin Sibiul. De un Sub Arini unde să leneveşti la arteziana de lângă Cupolă. Sau de o hoinăreală pe cărările pline de verdeaţă, ascultând liniştea copacilor şi cântecele diverselor păsărele, ca un adevărat tratament antistres.

Numai că vezi să nu dea un biciclist peste tine. Sau mai mulţi. Sau un trotinetist. Sau mai mulţi. Sau să nu calci DIN NOU într-un c***t de câine. Sau în mai mulţi Sau să nu sară un câine pe tine, că nema lesă şi nema botniţă. A, vrei copaci? Păi au cam chelit parcul de copaci. Îi taie pe cei uscaţi şi le mai scapă şi din ăia ne-uscaţi, probabil "ca să hie". Păsărele? Mai puţine pentru că se dă cu chimicale împotriva lor. Ei zic că dau pentru contra căpuşelor, dar otrava aia afectează şi alte gâze, deci păsările care mănâncă gâze şi cântă, nemaiavând ce să mănânce, pleacă şi cântă la altă masă.

A, linişte prin locurile mai "sălbatice"? Salut calu, nu mai pupi. Acolo sunt ori ăia cu biciclete care sar în gură, ori hamaciştii care bagă manele ori hiphop şi mai strigă din când în când, că e prea linişte, "KOAEEEEE!!!". Dacă vrei să chemi poliţia locală, ciuciu, nu am mai văzut aşa ceva de ani întregi prin Sub Arini. Se şi vede asta, la cât de praf e parcul.

Păi atunic, mergi la Zoo. La lac şi la animale. Dar vezi că plăteşti cât nu face doar ca să intri. Sau crezi că acolo ai parte de linişte şi natură? Poate,dacă mergi lunea de dimineaţă. În rest, e un fel de batalion disciplinar al turiştilor din toată România. Gălăgie, strigăte, părinţi depăşiţi de comportamentul copiilor, marfă scumpă, invazie de viespi de la atâta îngheţată şi vată pe băţ aruncată ori la coş, ori pe jos. A, nu încerca să admiri lacul, că e cu gard. Admiri gratiile, că-s investiţie. A, nu încerca să mergi pe cărarea din pădure, că nu mai e cărare, ci pistă de biciclete. Te împiedici tu de ei şi ei de tine, mai ales că la mulţi salvatori ai planetei viteza de deplasare pe orice pistă de biciclete din Sibiu este cea maximă. A şi nu mai ofta după o bere la Han. Han mai vezi doar în pozele de epocă. Iar tramvaiul rugineşte de voie asta dacă erai curios ce mai face.

Nu încerca nici cu Valea Săpunului., Unde chinuiai bicicleta pe drumul acela de câmp, acum e şosea cu două benzi pe care se mai pune de câte o cursă din aia cu maşini de fiţă. Unde făceai plajă, e acum supermarket. Nu căuta liniştea de la Troiţă, că a dispărut şi aia, e loc de adunare pentru nuştiuce, Că e cam plin tot timpul iar cei care vin pe jos sunt priviţi ne-amical. 

Concluzia. Ce a fost nu mai este şi să ne obişnuim cu asta

Morala la toată povestea asta e că ţi-e dor degeaba şi că las-o baltă. Ceea ce ştiai tu şi ceea ce doreşti să revezi a rămas doar ca o mitologie în capul tău şi ca un loc unde să fugi de nebunia mileniului nebun. Sibiul ăla al tău nu mai există. Înţeleg că ţi-e dor de el, că şi mie îmi e. Uneori mai găsesc bucăţi din Sibiul meu pe ici-pe colo, dar asta nu înseamnă prea mult. Hai s-o spune p-a dreaptă. Sibiul a "evoluat" şi s-a "dezvoltat" nu neapărat aşa cum trebuie. Bun că sunt fabrici şi uzine, că avem cablu şi uaifi, că la Sibiu se mai petrece un festival, un eveniment, o una-alta. Dar locurile vechi trebuiau respectate şi tratate ca atare, nu pocite de arată acum de nicio culoare, ca dealtfel şi alte locuri. Dacă măcar locul sitoric era aşa cum ar fif ost normal, dorul de Sibiu avea şi el o împlinire. Aşa, mersi nu, nu aş avea niciun sfert de motiv sa mă apuce dorul de Sibiu.

Apropo, ca ştiu că vă veţi băga la comentarii, văuă, când vă e dor de Sibiu, dupăc e vă e dor, totuşi?