Alte 14 stații de încărcare a autovehiculelor electrice în Sibiu

Acasa >

Articol

Primăria Sibiu a contractat realizarea documentației pentru achiziția și amplasarea a încă 14 stații de încărcare a autovehiculelor electrice în municipiul Sibiu. Acest proiect va fi depus pentru obținerea finanțării nerambursabile prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Crearea infrastructurii moderne pentru stimularea modalităților de transport ecologice este unul dintre obiectivele Planului de Mobilitate Urbană Durabilă a Sibiului. Până în prezent avem amplasate în oraș 5 stații de încărcare: una în parcarea de pe Cazarma 90 și patru în parcarea de mare capacitate din Hipodrom care urmează să fie deschisă publicului. Pentru alte 10 stații de încărcare am obținut deja finanțarea prin Fondul de Mediu și urmează să demarăm procedura de achiziție pentru proiectare și execuția lucrărilor. Acum am demarat un nou proiect în acest domeniu, pregătind achiziția a încă 14 stații”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

12 stații vor fi amplasate în oraș, iar două vor fi instalate în stațiunea Păltiniș. Locațiile exacte de amplasare vor fi stabilite în următoarea perioadă și vor fi indicate firmei contractate pentru realizarea studiilor.

Prin caietul de sarcini întocmit, Primăria Sibiu solicită alcătuirea documentațiilor pentru ca aceste stații care să aibă minim 2 puncte de încărcare, dintre care unul să permită încărcarea la curent continuu, la o putere ≥ 50 kW (fast charging), iar cel de-al doilea la curent alternativ la o putere ≥ 22 kW.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Termenul de realizare a documentațiilor menționate este de 2 luni.

18 februarie 2022 la 14:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit