Baba oarbă şi vaccinul

Ba-i pericol, ba nu mai e, ba a trecut, ba vine iar… şi tot aşa jucăm "baba-oarba" o vreme la ce-a fost, ce este şi ce vine, un anacronism, o ambiguitate continuă. Covidul cu toate neamurile sale din alfabetul grecesc ne zgân­dăre urechile zi de zi. În 21 fe­bruarie, dacă nu intervin schim­bări majore, se vor deschide oficial graniţele Australiei cu exteriorul, excepţie de la regulă făcând Western Australia. Premierul acestui stat, Mark McGowan, sfătuit de staff-ul medical, a decis c-ar fi mai bine să mai ţină ferecate porţile pentru cei din afara continentului chiar dacă-s vaccinaţi cu n-şpe doze, tocmai, "dico, dicere" domnia sa, pentru a proteja populaţia… Sunt 38 de noi cazuri cu infectări în tot arealul, când scriu acest articol. Nici pentru australienii aflaţi în celelalte zone ce vor să intre în WA nu e chiar uşor, trebuie să stea în carantină şapte zile la un hotel destinat acestui scop şi să-şi plătească şi cazarea şi masa pentru o săptămână. Nici ameninţările venite din partea protesta­tarilor (e adevărat destul de mic la număr, dar vocali), nici rugăminţile aleşilor de la Camberra, nici ironiile adre­sate de politicienii cu dare de mână purtaţi de interese circumscrise buzunarelor  nu l-au înduplecat pe primul ministru, chiar dacă populaţia adultă  e vaccinată cu două doze în proporţie de peste 95% iar cu booster peste 56%. În tot acest tablou sunt prezenţi purtătorii măştii care nu numai că respectă regulile impuse pentru interior, ba mai mult, din teamă exagerată, se protejează şi în afară, pe stradă, unde nu e necesară înve­litoarea gură-nas. Vacci­narea este obligatorie pentru toţi cei ce lucrează în spitale, şcoli, poliţie, case pentru bătrâni, poştă, industrie, ba­ruri, hoteluri…, de fapt pentru toţi cei ce desfăşoară o activitate lucrativă indiferent de locul de muncă. Toţi trebuie să fie vaccinaţi. De frica infectărilor cu Covid unele spitale au decis despărţirea în maternităţi a nou-născuţilor de mamele nevaccinate care i-au adus pe lume.

Preaplinul de apă

sau soare

Şi dacă ne-am opri doar la restricţiile pandemiei cu Covid ar mai fi cum ar mai fi, dar când ghinionul se ţine de tine, dai de cuie şi-n locurile cu amplitudine copulativă. 

În timp ce în Vestul conti­nentului (WA) se topeşte omul de căldură, minimele indicate pe termometre de o bună bucată de vreme fiind în jurul a 40 de grade, în partea de Sud-Est a Australiei a plouat cât pentru toată planeta. Inunda­ţiile au deteriorat nu numai câmpuri agricole şi localităţi ci şi o mare parte din drumuri şi chiar calea ferată care face legătura între cele două ex­treme menţionate. Trebuie subliniat că pe cele două şine (de tren) de care am vorbit se circulă nu glumă, tocmai pen­tru că pe ele se face aprovi­zionarea cu dublul sens între WA şi celelalte state, import-export fără taxe vamale cu produse alimen­tare şi indus­triale. Garniturile de tren se întind pe lungimi de aproape 2,8 km (2800 m) iar viteza medie de rulare e de peste 100km/h. Refacerea celor peste 300 de km de tron­soane distruse de ape se va încheia după toate proba­bilităţile cam în două săptă­mâni, până atunci noi, rezi­denţii din Perth şi celelalte oraşe din Vest vom alege de pe rafturile aproape goale ale magazinelor cu destinaţie alimentară, produse deficitare precum pastele, untul, ouăle, carnea de pasăre, cafeaua, hârtia igienică … fapt nemai­întâlnit în istoria acestei ţări. Se încearcă toate posibilităţile de remediere a situaţiei: transporturi pe calea aerului, iar pe ocean cu vapoare de mare tonaj.

Aerul e încărcat cu viruşi, apa cade din cer cu găleata de parcă n-am avea udătură de jur împrejur, iar soarele ne tărbăceşte de cap. Tempera­turile ridicate au generat incendii de proporţii şi la Nordul şi la Sudul Perth-ului, unde suprafeţe de sute de hectare au fost mistuite de flăcări distrugând în acelaşi timp şi multe proprietăţi. 

Criză pe lângă crize

Capacul la toate aceste ne­norociri e pus de criza energe­tică care afectează întreg mapamondul. Produsele deri­vate din petrol, motorina, benzina ating la unele pompe preţuri de aproape şi chiar peste 2 dolari/litrul, depinde de cifra octanică solicitată. Fiecare simte la buzunar scumpirile pentru că maşina este un apendice al reziden­tului australian şi aici nu vorbesc de făloşenie, ci de necesitate. Datul pe bicicletă se pretează în alte colţuri ale lumii (Olanda, Belgia, Româ­nia… spre exemplu), dar în Australia pedalatul înseamnă doar o opţiune sportivă. Să dai la torpedou pe o asemenea arşiţă la un drum de cel puţin zece ori mai lung decât o faci într-un oraş european pentru a ajunge din punctul X în punctul Y, e ceva de muncit. Se cere transpiraţie, nu glu­mă şi asta pentru că "cita­delele" australiene se întind pe orizontală, nu pe verticală. Doar berea, combustibilul de năduşeală interioară, răma­să la preţul de anul trecut mai ajută, că de apă australienii ruginesc. Seara când mai scad fierbinţelile se mai consumă un vin, un whisky chiar… ce atribuie "bostanului" aflat pe umeri acea stare de beatitudine şi conferă cică şi capital la păstârnac.

Aşadar "Hai noroc, fiecare cu ce are de ciocnit şi s-auzim numai de bine"!

Marius Ghinescu

Februarie, Perth Wa