Șoferii beți la volan devin obișnuință. Un tânăr din Tălmaciu prins drogat

Acasa >

Articol

Chiar dacă a fost modificată legislația rutieră și consumul de băuturi alcoolice de către șoferi este mult mai aspru pedepsit, în Sibiu pare că devine obișnuință beția la volan, mai ales în zilele de weekend.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri seara, în jurul orei 20.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Oncești de către un localnic în vârstă de 42 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost întocmite actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 08.30, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în județul Alba. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar după recoltarea probelor biologice, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot sub influența alcoolului a fost depistat la aceeași dată, în jurul orei 21.00, un sibian în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism pe DN 1, în zona localității Șelimbăr, având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală, în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, în jurul orei 12.30, pe raza localității Agârbiciu, seria șoferilor depistați sub influența alcoolului a continuat. De această dată a fost vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Mureș, a cărui testare alcoolscopică a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 16.30, în municipiul Mediaș, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada Baznei de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Dârlos.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi și la aceeași oră, în orașul Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Râului de către un localnic în vârstă de 33 de ani. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la Cannabis, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. Polițiștii din Tălmaciu au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01,30, pe raza localității Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Lungă. Bărbatul nu a oprit, polițiștii pornind în urmărire pe mai multe străzi din localitate și, ulterior, pe DN 14, unde, la ieșirea din Slimnic spre Ruși, s-a reușit blocarea și oprirea autoturismului în cauză. La volanul mașinii a fost identificat un localnic în vârstă de 42 de ani, în urma verificărilor efectuate de către polițiști constatându-se că șoferul nu ar deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, rezultatul testării alcoolscopice a bărbatului a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Nici autoturismul utilizat nu îndeplinea toate cerințele legale, acesta fiind neînmatriculat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Autor
14 februarie 2022 la 09:47

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit