O punere în pagină a iubirii e întotdeauna provocatoare. Când ea se așază cuminte în volum ea încântă, o dată în plus. Așa este volumul Dianei-Briseis Diaconu, Mai presus de toate dragostea (Ed. Egal, 2021, 101 pg.). Poeme simple, curate, liniștite, ca un răsărit de soare după o vijelie cumplită. Prezentând volumul Petre Isachi consemnează: „Mesajul volumului- peste ceea ce ne comunică titlul și problematica transfigurată într-o viziune romantico-expresionistă de profesoara Diana-Briseis Diaconu, aflată căutarea perfecțiunii interioare și care trăiește poetic prezentul contaminat de negarea aproapelui – este că adevăratul scop al prezenței omului este sănătatea sufetului , încât întrebarea -cheie a cărții: „Cum să alegi să înveți iubirea: lăsând personalitatea/rațiunea sau lăsând sufletul să-și ghideze viața?” se impune de la sine. Altfel întrebat: să iubim cu ochii minții sau cu rațiunile atemporale ale sufletului? Este Iubirea doar un proces de autosugestie? ” (p. 10). Suntem dinaintea unei pânde după gânduri, o privire peste un prag de lumină și iubire. Relația între thanatos și eros devine una de substanță, o ieșire distinctă din sugestia morții care vindecă iubirea de patimă. Prefațatorul volumului încheie cu o dilemă: „Există oare un blestem mai profano-sacru-sublim decât să suferi de dorul Celuilalt, omniprezent prin …absență?”. Un joc particular, intim, dăruit pe retina poeziei ca o încercare de îmblânzire a lumii.