"Evreii nu mint când spun că ţin la această ţară"

Acasa >

Articol

Cei care zic că românii sunt antisemiţi mint cu neruşinare vrând să ne compromită. Sunt multi cei care au recunoscut binele pe care l-au făcut Români­ei. Iată ce scrie G. Călinescu: "Că evreii nu mint când spun că ţin la această ţară care e şi a lor şi că nu pot fi altceva decât români de altă confesiune stau mărturie şi faptele şi elementele de bază ale sufle­tului lor". Iar Emil Cioran zicea: "A fi evreu nu e o stare, ci o rană. Nu există evenimente, nelegiuiri sau catastrofe de care adversarii lor să nu-i fi făcut vinovaţi". Între români au dus-o bine, cu excepţia acelor ani de tristă amintire din timpul războiului. * Tenismena Amelie Mauresmo (42 ani), fost o vreme nr. 1 mondial, este în prezent managerul turneului de la Roland Garros, în locul lui Guy Forget, fiind prima fe­meie care ocupă această funcţie. În ultima vreme, Fran­ţa a cam dus lipsă de tenismeni de top. * Lonnie Williams, a patra şi ultima soţie a lui Mohamed Ali, alias Cassius Clay (63 ani) se ocupă de păstrarea vie a memoriei marelui campion de box, cu care s-a căsătorit cu doi ani înainte ca acesta să fie diagnosticat cu boala lui Parkinson. Nu ştiu cum se descurcă cu cei 9 copii şi trei neveste precedente ale lui Ali, care a boxat, dar i-a rămas timp şi pentru alte nebunii. * De la 1 ianuarie curent, salariul minim net în Franţa a crescut la 1.269,03 euro/lună. Nu cred că se pote trăi confortabil cu banii ăştia acolo. (La noi, da!) * Un francez uns cu toate alifiile îi declara unui jurnalist: "În politică, tot ceea ce trebuie să ştie un candidat la o funcţie în stat este să vorbească bine despre ceva ca­re merge rău". Adevărul este că politicienii sunt peste tot la fel: demagogi, prefăcuţi, interesaţi. * Un amic că­ruia îi place să filozofeze, ca să mă incite îmi spu­nea: "Societatea poate funcţiona şi fără voi, jurnaliş­tii, care vă credeţi câinii de pază ai democraţiei, dar dacă intră în grevă generală gunoierii, se dă totul pes­te cap". Sunt nevoit să-i dau dreptate. * Mult îmi place una din poziile lui Radu Stanca, Regele visător: "E ceva putred rău în Danemarca/Mor oamenii cu miile pe uliţi/Şi obosiţi, soldaţii-adorm pe suliţi/Când de pe stema porţii zboară ţarca (…) Şi-n timp ce moartea umblă-n Danemarca/Nestingherită, plină de oroare/Învăluit în straie orbitoare/Eu, Regele, mă plimb visând, cu bar­ca". (Aştept să-i văd numele pe frontispiciul teatrului sibian, aşa cum se cuvine.) * Într-un loc, înţe­leptul Solomon, fiul lui David şi al Batşebei, scria: "Inima veselă întăreşte trupul, pe când cea tristă veştejeşte osul". N-am aflat la care os făcea refe­rire! * Am răsfoit mai multe gazete şi reviste fran­ţuzeşti din ultima perioadă: pandemia nu mai este o temă de primele pagini ca mai înainte, semn că şi-a pierdut din interes. Doar pe noi vor cei de la Pute­re să ne ţină mereu în priză.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
04 februarie 2022 la 00:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit