Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

Am citit câte minuni are în planul de investiţii pe 2022 Primăria noastră, condusă cu entuziasm de mai multe doamne vechi în funcţii. Nu cred o iotă dacă nu se zice nimic de "studii de fezabilitate", baza tuturor cheltuielilor. * Aştept cu nerăbdare să-mi petrec timpul liber în frumosul pasaj subteran de la Bulevard, la care harnicii noştri constructori au lucrat cu mult spor mai bine de 7 luni, timp în care nişte chinezi mici şi galbeni ar fi construit un cartier de lo­cuinţe. * Estera Ţăranu şi Virginia Morariu sunt doar două din asistentele Asociaţiei Philadelphia din Cris­tian, care se ocupă cu pricepere şi abnegaţie de bolna­vii netransportabili de la domiciliu. V-o spun din pro­prie experienţă. * Tică Grama mă ceartă că am numărat 9 în loc de 10 litere ale numelui lui Radu Stanca. Păi, am crezut că astfel le determin pe trio Fodor-Bokor-Chiş să-l pună pe frontispiciul teatrului, costând mai puţin! * Un cititor care semnează Vasile: "(…) Nu vă mai agi­taţi, pentru că, după cum văd, teatrul se va numi Constan­tin Chiriac; Florin (RIFF) şi Mihaela Grigoraş, fost director al teatrului Gong mulţi ani, ar merita, pentru rodnica lor activitate culturală, să fie cetăţeni de onoare ai Sibiului; Obeliscul aflat lângă Secţia On­cologie a Spitalului Judeţean, ar trebui revalorificat, fiind într-o stare deplorabilă; Concursurile Tribunei se organizează doar pentru cei abonaţi pe trei luni. Nu s-ar putea să participăm şi noi, cei care ne abonăm doar pe câte o lună, când ne vine pen­sia, aducând chitanţele din urmă? (…)" La asta din urmă, eu zic că da: ce-i dacă cele trei luni sunt din bucăţi? La celelalte, să vedem dacă ne ia cineva în seamă. * M-am bucurat mult văzând că avem doi noi subprefecţi, care să admire, împreună cu prefectul, faţadele caselor aflate vizavi de Prefectură, nişte jeguri care zac aşa de ani. (Imobilul în care şi-a avut se­diul revista Transilvania a lui Bariţiu, tot în rui­nă, nu-l văd fiindcă se află alături.) * Înainte vre­me, dascălii se înghesuiau să dea concurs pentru un post de director de şcoală. Cu brambureala de-acum, se feresc toţi ca de Ucigă-l toaca. * Un ins care semnează Hareton Ironcastle: "Mă voi abţine să presu­pun că dl. Dobra nu ştie să numere pănă la zece…" Bine faci, măi, Haretoane! * Au fost mărite tarifele la Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava, care încear­că să ţină pasul cu inflaţia şi cu celelalte angarale (apă, curent, gaz), dar sunt suportabile, mai ales pentru pensionari, elevi şi abonaţi. La noi costul e mizilic faţă de Occident. * Am mai auzit una de pomină în domeniul jus­tiţiei româneşti: "Adrian Bolbos a fost arestat preven­tiv în lipsă" Tare aş vrea ca un jurist să-mi explice în ce fel se concretizează "arestarea preventivă în lipsă"? * După ce mai bine de 6 ani, Klaus lohannis i-a înjurat în toate felurile pe membrii PSD ("ciuma roşie), acum s-a sucit, spunând fără să roşescă de jenă că "clasa politică din România a dovedit maturitate democra­tică". Eu zic că toţi sunt nişte căcănari, în frunte cu el şi mă îngreţoşează.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
01 februarie 2022 la 22:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 8 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 15 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit