„Medicul pandemiei”, Victoria Bîrluțiu, a devenit cetățean de onoare al comunei care a „adoptat-o”, Sadu: „E cea mai importantă distincție, a recunoștinței omului care, la greu, apelează la om”

Acasa >

Articol

Numele medicului Victoria Bîrluțiu a fost, în ultimii doi ani, pe buzele fiecărui sibian. Unii i-au auzit numele, alții l-au rostit cu speranță, alții au întâlnit-o în spital și și-au pus viața în mâinile ei și ale echipei sale de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Joi, în 27 ianuarie, comuna Sadu, despre care spune că a „adoptat-o” din 2008, Sadu, i-a recunoscut meritele și a numit-o „cetățean de onoare”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primarul Valentin Ioan, cel care a propus consilierilor locali decernarea titlului de cetățean de onoare al comunei Sadu, a rostit „laudatio”.

„Doamna conf.univ.dr.habil. Victoria Bîrluțiu este o personalitate marcantă  a corpului medical și universitar sibian, o profesionistă, cu rezultate demne de jurământul lui Hipocrate, cu totală empatie pentru cei care îi solicită ajutorul, deosebit de conștiincioasă, de altruistă, cu o viață pusă în slujba salvării celor în suferință. (…) Doamna Victoria Bîrluțiu este un doctor devotat, perfecționist, cu rezultate excepționale, un conferențiar cu experiență didactică, cu performanțe recunoscute în mediul universitar național, dar și internațional, cercetător principal în numeroase studii internaționale, cu o bogată activitate publicistică, concretizată în 85 de articole, dintre care 35 publicate în jurnale cu impact internațional și de înaltă ținută științifică.  Este membru al unor prestigioase prestigioase societăți științifice internaționale și naționale de profil și editor asociat al unei reviste internaționale de specialitate. A participat la diverse întruniri de profil din țară și de peste hotare. Din anul 2018 este conducător de doctorat în cadrul Institutului de Organizare a Studiilor Doctorale și Postdoctorale din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. Expertiza în domeniu s-a concretizat prin participarea ca membru sau președinte în comisii de examen pentru ocupare de posturi sau obținerea de titluri de medici specialiști și primari în boli infecțioase din țară. A fost secretar de licență sau de Comisie de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu. Doamna doctor Victoria Bîrluțiu este coordonatorul programului local de rezidențiat în specializarea boli infecțioase, un formator a generații de rezidenți prin cursuri și stagii de înaltă ținută academică și pedagogică”, a spus primarul Valentin Ivan în „laudatio”.

Un capitol definit definitoriu pentru doctorul Victoria Bîrluțiu este și va rămâne lupta din pandemia SARS-CoV-2.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Au fost mai bine de doi ani de luptă, care continuă într-un șir aproape interminabil de suferințe și tragedii, o luptă în care devotamentul total și munca interminabilă au fost la cote extrem de înalte, agresivitatea acestui agent patogen generând un număr nemaiîntâlnit de mare de pacienți cu forme grave de boală, de cele mai multe ori într-o atmosferă de foc continuu și în condiții inimaginabile, asociate unui sacrificiu permanent din partea întregului corp medical al Clinicii de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, coordonat într-un mod excepțional din punct de vedere profesionist, uman și administrativ, de conf.univ.dr.habil.Victoria Bîrluțiu. Peste toate aceste aspecte a guvernat în performanță dorința de a face bine. Doamna conf.univ.dr. Victoria Bîrluțiu, prin apartenența la comunitatea noastră, nu este doar un model de profesionist desăvârșit, ci și un model de construcție și promovare a valorilor satului românesc. Suntem mândri să avem în familia comunității noastre oameni de suflet precum domnia sa, cu întreaga familie”, a mai spus primarul Ivan.

 

Daniela Cîmpean : „Caracter eroic”

 

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis un mesaj, în care a spus că astfel de medici, precum Victoria Bîrluțiu, cu un caracter eroic, sunt „adevărate comori în mijlocul comunității lor”.

„Ultimii 2 ani au arătat că printre medici avem chiar caractere eroice, capabile de sacrificiu pentru binele public. Odihna, sănătatea, familia și viața personală sunt lucruri prețioase pentru fiecare dintre noi. Doamna doctor Bîrluțiu le-a pus deoparte și s-a dedicat pacienților nu o zi, nu două, ci de zi de zi, val după val. Ultimii 2 ani ne-au arătat cât de mare nevoie avem de astfel de medici dedicați. Avem mare nevoie de modele care ne transmit în comunitățile noastre puterea de a te ridica deasupra nevoilor personale și de a te dedica unei cauze publice. Tocmai de aceea, salut inițiativa Primăriei Sadu și le transmit sădenilor să fie mândri că au în mijlocul lor un medic atât de valoros și un om cu suflet atât de bun pentru întreg județul”, a transmis Daniela Cîmpean.

 

Mircea Crețu – prefectul și pacientul

 

Prefectul Sibiului, Mircea Dorin Crețu, a spus că nu vrea să rostească o alocuțiune la decernarea titlului de cetățean de onoare medicului Victoria Bîrluțiu, ci doar niște cuvinte din suflet, mai ales că el însuși i-a fost doctorului pacient în pandemie. El a felicitat autoritățile publice locale pentru ideea de a decerna titlul de cetățean de onoare în același timp și medicului Victoria Bîrluțiu, dar și preotului Gheorghe Neagoe.

„Nu știu dacă domnul primar s-a gândit, dar Dumnezeu undeva s-a gândit ca astăzi să fie decernat titlul de cetățean de onoare doamnei doctor, care este un tămăduitor de trup, și părintelui Neagoe, care este un monitor de suflet. Nu știu dacă a gândit domnul primar acest lucru sau nu, dar este un lucru extraordinar. Pot să vă spun că pe doamna doctor o cunosc de câțiva ani, dar în ultimii 2 ani, odată cu această pandemie prin care trecem încă, poate nu săptămânal, dar la două-trei săptămâni cel puțin ne auzim și discutăm despre acest lucru. Pot să vă spun, de asemenea, că am fost chiar pacient al dânsei în această perioadă. Îi mulțumesc pentru tot ce face pentru cetățenii județului Sibiu. Vă spun sincer, nu știu de unde are atâta energie, dar sunt sigur că tot de la de undeva de sus, de la Dumnezeu. Vă mulțumesc mult, doamna doctor, și vă felicit pentru titlul de cetățean de onoare. Știam că locuiți în apropiere, dar nu m-am gândit chiar în Tocile, în Sadu. vă mulțumesc foarte mult, vă din suflet”, a spus prefectul Mircea Crețu.

 

Premiera mondială cu câinii polițiști

 

Lucian Blăguțiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, a venit să o felicite pe dr. Victoria Bîrluțiu, pe care spune că cunoaște de mai bine de 27 de ani.

„A avut o implicare exemplară și o coordonare a activității medicale de evaluare și tratament a pacienților Covid și în stabilirea individuală a terapie fiecărui pacient și coordonarea echipei întregii echipe de la boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Noi doi, pe perioada pandemiei, am avut o foarte bună comunicare, mai ales că era o patologie care nu era cunoscută și informațiile au circulat bidirecțional și au fost folosite tot în beneficiul pacientului. Mereu (dr. Bîrluțiu – n.r.) a pus pacientul și calitatea actului medical în prim-plan, pe lângă activitatea didactică pe care au desfășurat-o”, a spus Lucian Blăguțiu.

Directorul DSP Sibiu a dorit să menționeze și o premieră națională, la care Victoria Bîrluțiu a avut o implicare de excepție. Este vorba de proiectul „K 9” al Școlii Chinologice Sibiu, în care s-au dresat câini pentru depistarea Covid-10.

„Împreună cu dânsa și cu profesorul Musta am participat la evaluarea medicală a acestor câini, care, ulterior, au fost folosiți în aeroporturile Sibiu și Cluj pentru depistarea pacienților, persoanelor Covid pozitive. Rată de succes a fost sută la sută. Acum este în curs de cercetare pentru depistarea și altor patologii. Proiectul a fost un succes și la nivel mondial, pentru că proiectul a fost popularizat în cadrul în Comisiei Europene, în care România a ieșit prima țară din încă 4 țări participante în aceeași problemă”, a mai spus Lucian Blăguțiu.

El a mai afirmat despre medicul șef de la Boli Infecțioase că „este o persoană care a văzut de profesie poate mai mult decât de alte aspecte ale vieții”, lucru pentru care a felicitat-o.

 

Managerul Spitalului, către Victoria Bîrluțiu: „Vă mulțumesc că suntem contemporani”

 

Colonelul Daniel Chelcea, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, și el medic, iar în primele valuri ale pandemiei director la DSP Sibiu, a spus că a cunoscut-o pe Victoria Bîrluțiu încă de când el a devenit medic și îi leagă o prietenie.

„La începutul ședinței s-a discutat despre Unirea Principatelor, despre unire în general. Unirea nu legată neapărat de teritorii și de granițe, ci de oameni. De oameni care fac lucrurile să se întâmple și care lasă ceva în urma lor, o urmă. Cele două persoane pe care le onorăm astăzi, eu zic că au lăsat în mod sigur nu numai la nivelul comunei Sadu, ci în toată comunitatea sibiană, o urmă adâncă. Pe părintele Gheorghe Neagoe îl cunosc mai puțin, ne știm, ne-am mai întâlnit. Pe doamna doctor Bîrluțiu nu cunosc numai din pandemie, ci de când sunt în Sibiu, medic. Chiar dacă nu am lucrat în același spital, tot timpul am avut o colaborare extrem de bună și nu numai colegial, ci pot spune de prietenie. Mulțumesc că suntem contemporani. Pentru comunitatea sibiană, pentru Spitalul Județean, pentru mine personal și pentru doamna doctor, domnule primar, să știți că ați făcut un gest extraordinar de frumos. Vă mulțumesc”, a spus managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Daniel Chelcea.

 

Bîrluțiu, extrem de emoționată: „M-ați copleșit”

 

Victoria Bîrluțiu a luat cuvântul la final și a spus că îi este extrem de greu să își găsească cuvintele după ce mulți dintre cei prezenți au „copleșit-o” cu vorbe bune.

„Am fost adoptată din 2008 de comunitatea din Sadu. Locuim aici, aproape. Îmi imaginam inițial că vom veni într-o vacanță de vară. Așa am pornit. După care, nu ne-am mai despărțit. E clar un loc special în care istoria și emoția pozitivă se împreună într-un mod în care nu poți să percepi decât dacă ajungi aici. Asta ni s-a întâmplat. În afară de acest lucru, aș putea spune că odată cu perioada aceasta de liniște sufletească, de emoție pozitivă pe care am simțit-o în jurul nostru, am evoluat. Și vorbesc aici de toată familia mea, de soțul meu, de băiatul meu. Am evoluat profesional. Poate a fost cea mai bună perioadă profesională. Băiatul nostru era student când ne-am mutat în Tocile. Și-a finalizat studiile și este în prezent medic ortoped”, a povestit Victoria Bîrluțiu.

Medicul a povestit că întreaga familie încearcă să se „încadreze” în comunitate „cu discreție, că așa este normal”.

„Am încercat să ne încadrăm, atât cât ne permite timpul liber, în comunitate. Dacă am avut timp și nu am fost de gardă, sigur, am ajuns de Paști în biserica din Sadu, discreți, că așa e normal.  Pe de altă parte, am încercat – în mod deosebit – să ofer sprijin în ce știu mai bine… se pare, medicină. Practic, nu ne cunoaștem fizic cu marea majoritate a dumneavoastră. Poate nu ne-am întâlnit decât ochii, în rest, viziera și restul. Însă, cu siguranță ce ați făcut astăzi reprezintă pentru mine cea mai importantă distincție pentru că este una civică, din afara cadrului meu profesional, care înseamnă o recunoaștere de cu totul altă factură, a omului care apelează la greu la om. Tocmai de aceea, vreau să vă mulțumesc și să vă spun că realmente mă onorează faptul că ați apreciat munca mea și i-ați dat o valoare prin această distincție extraordinară”, a declarat conf.univ.dr. Victoria Bîrluțiu.

Medicul a spus că implicarea, în această perioadă, este a tuturor colegilor săi.

„Practic, sistemul sanitar românesc a fost, în această perioadă, în totalitate, într-un efort pe care, poate unii din exterior nu l-au perceput ca atare, dar să știți că a fost uriaș. Cred că ăsta e și motivul pentru care mă gândesc la colegele mele și cred că distincția o voi împărții cu secția”, a mai spus cetățeanul de onoare al Sadului, Victoria Bîrluțiu.

 

CASETĂ

Cine este Victoria Bîrluțiu

Victoria Bîrluțiu s-a născut în Slașoma, comuna Padina, județul Mehedinți, la data de 14 octombrie 1962. După absolvirea liceului numărul 3 din Craiova, în anul 1980, s-a înscris la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Craiova, de unde va absolvi în anul 1986. Odată cu absolvirea facultății, a fost neîntrerupt legată de îngrijirea pacienților. A devenit medic primar boli infecțioase începând cu 1998 și din anul 2011, medic specialist medicină internă.  Din anul 1990, Victoria Bîrluțiu s-a alăturat Clinicii de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În anul 2004 i-a fost conferit titlul de doctor în medicină în urma susținerii tezei de doctorat „Contribuții la studiul etiologiei, diagnosticului și tratamentului infecțiilor bacteriene severe”, sub îndrumarea prof. univ. Dr. Vasile Gorgan în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

Din anul 1996, a devenit cadru didactic în învățământul superior din Sibiu, urmând treptele academice de la asistent universitar la conferențiar.

Din anul 2006, a devenit șeful Clinicii de Boli Infecțioase din cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În anul 2017, în cadrul Galei Elitelor Medicale Transilvane, medicul sibian a primit premiu pentru performanță și inovație în domeniul medical.

În cadrul celei de a XI-a ediții a galei „Profesorul Bologna”, organizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România în anul 2018, la Timișoara, a primit distincția de „profesor Bologna”.

 

Autor
27 ianuarie 2022 la 19:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit