Vâscul este un arbust semiparazit peren, întâlnit pe plop, salcie, carpen, mesteacăn, fag, stejar, măr pădureţ, prun, cireş, vişin, salcâm, arţar, păr, brad, castan brun, castan sălbatic, tei, frasin, etc.
Este răspândit în Europa, Asia, Africa de Nord. Tulpina poate atinge 60 cm.
Înfloreşte din martie până în mai. Fructul este o bacă albă unde este nucleul şi sămânţa. Sămânţa este toxică, fiind folosită extern la prepararea unei alifii pentru degerături.
Vâscul de pe plop, salcie, tei, arţar conţine viscotoxină, o substanţă toxică ce modifică tensiunea arterială, provocând creşterea temperaturii, tulburări nervoase, paralizie şi pierderea sensibilităţii.
În vechime, medicii foloseau vâscul pentru combaterea epilepsiei şi isteriei.
Vâscul influenţează benefic întregul sistem glandular, stimulând metabolismul. Are acţiune benefică asupra pancreasului şi, după un tratament susţinut, diabetul poate dispărea. În cazul tulburărilor hormonale se vor administra 2 ceşti pe zi, una dimineaţa şi alta seara. Vâscul se recomandă în arterioscleroză şi în apoplexie. În apoplexie se beau timp de 6 săptămâni, zilnic, câte 3 ceşti; timp de 3 săptămâni câte 2 ceşti şi timp de 2 săptămâni câte o ceaşcă. Prima ceaşcă înainte şi după micul dejun, a doua ceaşcă înainte şi după masa de prânz şi a treia ceaşcă înainte şi după cină, de fiecare dată numai câte o jumătate.
Senzaţia de ameţeală, ţârâitul în urechi şi tulburările de vedere, precum şi orice afecţiune cardiacă, pot fi tratate cu vâsc.
Vâscul se indică în dereglările menstruale, în indispoziţiile din timpul menopauzei însoţite de palpitaţii, stări de agitaţie, insuficienţă respiratorie. Ceaiul de vâsc se poate administra câţiva ani la rând, vâscul are proprietăţi antitumorale. Din vâsc s-au preparat medicamentele anti-cancer Isorel şi Iscador.
Ceaiul de vâsc se prepară din o linguriţă de vâsc la 1/4 litri de apă, care se lasă peste noapte. Dimineaţa se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se poate păstra peste zi cald într-un termos.