O fi generat Unirea Principatelor la vremea ei bucurie și drum bătătorit pentru Marea Unire, dar acum a mai rămas din ea, cel puțin la nivelul percepției publice, idea că e o sărbătoare legală în care bugetarii nu trebuie să meargă la serviciu. De două ori pe an, în 24 Ianuarie și 1 Decembrie de vorbește mult și în limbaj de lemn despre nevoia de unitate, despre jertfa strămoșilor pentru neatârnare șamd. În restul de 363 de zile românii se înjură, se disprețuiesc și se jignesc între ei, dintr-o regiune în alta, încercând să scoată în evidență carențele comportamentale atribuite fiecărei zone geografice. Ardelenii îi ceartă pe olteni, moldovenii pe bănățeni și invers, dobrogenii pe ardeleni, de nu mai rămâne nici praful din idea aia de unitate. Nu-i vorbă, și nemții se ironizează între ei, trimițându-și săgeți dintr-o regiune în alta, dar cel puțin nu fac atâta risipă de șabloane grețos de dulci pe tema ideii de unitate, în arșița festivismului. Unirea Principatelor e o sărbătoare care mai pune în mișcare, pe ici, pe colo, câte o horă în spațiul public, câte un simpozion cu discursuri reîncălzite anual, dar marea prețuire izvorăște tot din bucuria zilei libere care, dacă mai prinde și o punte prin bunăvoința calendarului, e mană cerească. Așa cum se întâmplă și de Ziua Națională, dau năvală declarațiile politicianiste cu gust înțepător de protocol și recitalurile plictisitoare ale unor inși pe care îi interesează actul de la 24 Ianuarie cam cât mă interesează pe mine cea a mai făcut Bianca lui Bote. Unitatea aceea trâmbițată, luată de guler și scoasă la defilare în discursuri sforăitoare, e destul de greu de dibuit în societatea românească tot mai dezbinată și mai întărâtată de inși cu sufletul și conștiința bolnave. Mă îndoiesc că beneficiarii zilei libere se vor întreba, între două seriale ori un mic și o bere, care-i gheșeftul Unirii Principatelor, ca să nu spun că am rezerve față de cunoașterea respectivului eveniment de către o parte din conaționalii blagosloviți cu încă o zi de recreere. Firește, nu are nimeni pretenția ca în zorii zilei de 24 Ianuarie toată suflarea românească să dezbată la micul dejun și la cafea rostul și efectele Unirii, dar pare-se că întâmplarea cu pricina nu mai are puterea de a stârni nici curiozități, nici introspecții. A înghițit-o și pe ea festivismul, e tot mai diluată în conștiința românului și tare îmi e că, peste vreo zece ani, întrebând pe stradă într-un demers de tip sondaj ce știu trecătorii despre Unirea Principatelor să primim la schimb inocente ridicări din umeri și mine uimite. Dar până atunci mai e, deocamdată această sărbătoare trăiește prin statutul de zi liberă legală.