Închis de 24 ianuarie la Muzeul de Istorie, din cauza pandemiei. Facturi de 500.000 lei pentru Muzeul Brukenthal.

Acasa >

Articol

Chiar dacă iniţial se anunţase că luni, pe  24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, Muzeul de Istorie "Casa Aldenberger" este deschis publicului iar intrarea este gratuită, conducerea Muzeului Naţional Brukenthal a revenit asupra deciziei. Astfel, muzeul va fi, luni, 24 ianuarie, închis.
Motivul invocat de managerul MNB, prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, este creşterea ratei infectărilor, mai ales în rândul copiilor. Luca a spus că s-a încercat, pentru că nu e posibil, datorita restricţiilor, un "hai să dăm mână cu mână", un "hai să vedem" dar, în contextul în care vizitatorii ar fi fost numeroşi, iar culoarul de acces la expoziţia tematică fiind destul de strâmt, ar exista, spune el, riscul unui focar de infectare. "Eu aş zice să nu riscăm şi să fim un focar, Doamne Fereşte…", a spus Sabin Adrian Luca, în cadrul unei conefrinţe de presă ce a avut loc în curtea Muzeului de Istorie. El a invocat şi faptul că lunea, muzeul este închis de obicei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Informaţia este reconfirmată şi de un comunicat ulterior, transmis de MNB, în care se spune că "datorită situaţiei pandemice şi a creşterii numărului infectărilor în oraşul Sibiu, conducerea Muzeului Naţional Brukenthal a luat decizia ca în data de 24 ianuarie 2022 Muzeul de Istorie – Casa Altemberger să rămână închis. Ne cerem scuze pentru această situaţie!"

Facturi de 500.000 lei la curent şi gaz, pentru Muzeul Naţional Brukethal

Sabin Adrian Luca s-a mai plâns că totalul facturilor, pentru electricitate şi gaz metan, sunt de 500.000 lei pentru tot ansamblul de clădiri ale muzeului. El a precizat că nus e pot face reduceri la consum, deoarece într-un muzeu nu se poate modifica temperatura, deoarece aceasta ar afecta exponatele şi s-ar încălca şi reglementările privin conservarea lor. El a spus că altă soluţie nu este decât să se plătească până se epuizează tot bugetul, iar în aceste condiţii, la începutul verii, de Ziua Muzeelor, Brukenthalul să se închidă. Totuşi Luca nu consideră căs e va ajunge la aşa ceva şi că se va reveni la normal, ca întotdeauna

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
20 ianuarie 2022 la 13:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit