Mi s-a acrit auzind toată ziua vorbindu-se despre justiţie, despre reforma în justiţie, despre dosare neelucidate, despre magistraţi corupţi etc. Am căutat şi am găsit multe cugetări şi panseuri vizând acest domeniu, despre care Sigmund Freud spunea: "Pri­ma cerinţă a civilizaţiei este cea a justiţiei". Or, după cum se arată la noi, România este o ţară în curs de a se civiliza. Iată încă nişte aprecieri la adresa justiţiei: "Justiţia este cea mai politică şi instituţionalizată dintre virtuţi. Legitimitatea unui stat rezidă în pretenţia sa de a face justiţie" (Alan Ryce); "Dreptatea necesită să recurgă la lege şi poate fi o amantă nestatornică supusă capri­ciilor şi prejudecăţilor celor care administrează legile; Justiţia este o maşinărie care, de îndată ce cineva a pornit-o, funcţionează de la sine" (John Galsworthy) Eu nu mă pot plânge de injustiţie, pentru că am câştigat toate cele 9 pro­cese în care am fost implicat, acuzat fiind de calomnie, in­sultă, discriminare, homofobie etc. (Însuşi celebrul vindecător şi aspirant la fotoliul de preşe­dinte al României, Constantin Mudava, a încercat să mă înfunde, dar fără succes) n Am fost la "moşia" unui prieten tocmai în Petiş, sat aparţinând comunei Şeica Mare, la 11 km de şosea. Acolo parcă se termină lumea. Peisaj de vis, dar case părăsite, oameni puţini şi bătrâni, o linişte de cimitir, în care şi câinilor le e lehamite să mai latre la străini. Aş vrea, dar nu ştiu dacă voi mai ajunge acolo. n Apropo, în zonă există o exploatare forestieră, unde se taie copaci în draci, iar drumul e făcut varză. "Bătaie de joc", zice primarul cu of: "Noi îl reparăm, ei îl strică". n Două "doamne" în lojă la piesa lui Heinrich von Kleist "Prinţul de Homburg", comentează: "Piesa e scrisă de un nemţălău. Îl cheamă Kleist şi s-a sinucis", zice
d-na X. "Cu atât ma bine. Asta înseamnă că-i unul mai puţin pe lume", completează d-na Y, continuând să ronţăie floricele de porumb. Caţe din astea avem şi noi pe la Filarmonică, unde merg doar ca să fie văzute. n Mi-a plăcut ce-a zis unul la tv (mai apar şi inşi cu spirit): "România este o ţară cu locuitorii în străinătate". Ce nu pot pricepe este de ce românii – urmând exemplul sârbilor, ungurilor, ruşilor – nu reuşesc să se adune prin ţările în care s-au stabilit, să alcă­tuiască o adevărată diaspora. (Nici chiar foştii legionari nu se înţeleg între ei, unii rămâ­nând credincioşi lui Corneliu Zelea Codreanu, alţii, lui Moria Sima.) n Mă enervează la culme cei care numesc ţara "România analfabeţilor func­ţionali” sau ”România needu­cată", pentru că nu-i tocmai aşa. Accept să spună asta un francez sau un englez, dar nu un român, care vede în ce mocirlă am intrat şi nu doar datorită străinilor. Sunt stupe­fiat de indiferenţa lui Klaus lohannis, care îşi vede imper­turbabil de propriul program, se fereşte de români, trăind în cercul strâmt al ’’Curţii de la Cotroceni" şi călătorind la tot felul de şuşanele politice care la fel de bine s-ar putea desfă­şura cu sau fără prezenţa lui fizică. Păcatul lui şi al nostru.