Noul Regulament al spaţiilor verzi sau cum să lucrezi moca pentru Primărie

Acasa >

Articol

Despre cum s-a procedat până acum cu spaţiile verzi am tot văzut, de la primele defrişări de pe Dumbrăvii, unde copacii s-au îmbolnăvit şi au trebuit tăiaţi exact pe locurile actualelor parcări din zona cazărmilor, trecând prin killerelile copacilor seculari de pe Hegel şi din alte părţi sau betonarea şi asfaltarea Platformei Piaţa Cluj, că parc nu i se mai poate spune. Am trăit pe pielea noastră (unii dintre noi) ce s-a ptrecut în Ştrand, în Hipodroame şi pe Dumbrăvii (din nou, anul trecut şi ăsta) şi am rămas convinşi că Sibiul, prin politica da faţă de spaţiile verzi, este un "contributor" de nădejde la încălzirea globală şi schimbările climatice.
Deci, un regulament al spaţiilor verzi ar fi necesar, zicem noi, cei care au privilegiul de a respira arome de eşapament, asfalt ori betoane şi de a avea răbdarea de bodhisattva pământesc (vedeţi cu Google, nu am timp să explic acum) de a aştepta ca beţele acelea plantate în locul copacilor SĂNĂTOŞI tăiaţi în numele reabilitării şi reconfigurării şi mai ales asfaltării şi betonării (că se plăteşte la metru cub, nu?) să prindă frunză (nu ca strămutaţii din Cimitir) şi apoi, încă 20 de ani să devină copaci adevăraţi.
Am descărcat, cu un "failed" la activ şi variaţii de viteză de la 300 de kilo la doi mega, numitul regulanent pe care îl aveam direct în mail, eu fiind prieten şi cetăţean digital al Primăriei. Ceea ce e bine, că astfel sunt informat, deci o bilă albă pentru serviciul acesta de newsletter. Am mai descărcat, cu 9 fail-uri pentru un fişier de 218,560 mega, ceea ce e cam mult şi am înjurat aproape urât, Registrul Spaţiilor Verzi, plus harta aferentă, pentru a vedea că, deşi
s-a mai adăugat ceva, tot nu e complet şi că până ajungem la nivelul Bucureştiului, care a numărat fircare copac, mai e o distanţă pentru care expresia "astronomică" este un compliment. Dar despre asta am mai scris.
Aşa că uite un prilej de lectură comunitară pentru fiecare cetăţean responsabil, mai ales eu. Mai ales că am auzit că tu, ca sibian, poţi colabora cu Însuşi Edilul pentru întreţinerea spaţiilor verzi de la tine, care de fapt sunt ale lor. Documentul se numeşte "Regulamentul privind protecţia, conservarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din Municipiul Sibiu". Aşa că ia să vedem…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Protecţia spaţiilor verzi a devenit o obligaţie. Oau

Trecem peste mostra de neo-limbaj de lemn din raportul de specialitate – "Astfel, protecţia , conservarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi este parte integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Sibiu, reprezentând un obiectiv de interes public major, iar administraţia locală acţionează în vederea asigurării calităţii factorilor de mediu, a stării de sănătate a populaţiei şi a integrităţii elementelor cadrului natural…", etc., etc, etc.
Pentru a afla mai concret şi după ce toate utilajele au făcut mişto de copacii noştri, că "În municipiul Sibiu, protecţia, conservarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi reprezintă un obiectiv de interes public major (Art.1). Sau că "Protecţia, conservarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi este parte integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Sibiu, asigurând integrarea cerinţelor de conservare a naturii şi a diversităţii biologice, implementarea la nivel local a politicii naţionale pentru conservarea biodiversităţii, precum şi a obiectivelor convenţiilor, acordurilor şi programelor internaţionale ce privesc protecţia mediului şi utilizarea durabilă a componentelor acestuia" (Art. 2).
Ajungem şi la ce ne interesează, la Art. 3 unde zice "Protecţia mediului constituie obligaţia şi responsabilitatea tuturor factorilor implicaţi, persoane fizice şi juridice. Şi că "Administrarea spaţiilor verzi proprietate publică de pe raza municipiului Sibiu este exercitată de autorităţile administraţiei publice locale şi de alte organe împuternicite în acest scop". OK, e bine de ştiut, ca, în caz că se mai comite ceva în zona verde a oraşului, să ştim cine a fost superbul autor.
Art.5 ne spune şi ce trebuie să se facă prin spaţiile acelea verzi de pe raza municipiului nostru reşedinţă de judeţ. Păi avem aşa: "protecţia şi conservarea spaţiilor verzi pentru menţinerea biodiversităţii lor". Am văzut, mersi. Am la mine o biodiversitate de stă mâţa-n coadă. Pământ, moloz, pietriş, câţiva copăcei pe care se fac pronosticuri dacă se prinde ceva viaţă de ei, hârtii, măşti, nyloane. Ca vietăţi, mai supravieţuiesc ceva porumbei periodic aplatizaţi de maşini, ceva stăncuţe şi ceva ciori de semănătură. Vrăbii sunt mai puţine pentru că genialitatea Primăriei a eliminat gardurile vii, că era prea multă biodiversitate. Oricum, ne bucurăm de adevărate spaţii verzi în locuri unde NU s-a intervenit cu excavatoare, drujbe şi buldozere.
Umorul continuă mai departe, când citesc despre "menţinerea şi dezvoltarea funcţiilor de protecţie a spaţiilor verzi privind apele, solul, schimbările climatice, menţinerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei, protecţiei mediului şi asigurării calităţii vieţii". Ce e drept, privind apele, mi s-a inundat în mod enervant de repetat pivniţa de la atâta reabilitare. Noroc că am avut doar cărţi şi ziare vechi, pe care le pot da în contul abonamentului eco acum, că de altceva nu mai sunt bune.
Mai aflu despre "regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii spaţiilor verzi". Da, înţeleg, dar aici e o confuzie de termeni, cred că e vorba de parcări şi carosabil. "Elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri privind aducerea şi menţinerea spaţiilor verzi în starea corespunzătoare funcţiilor lor". Adică o grădină cu flori, arbuşti şi un mini părculeţ făcut de un locatar harnic şi iubitor de frumos nu e "stare corespunzătoare", dar trei pomuleţi şi două flori sifilitice da, nu?
Mai departe dăm în science fiction sau doar într-o mică făţărnicie când se vorbeşte despre "identificarea zonelor deficitare şi realizarea de lucrări pentru extinderea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie" sau "extinderea suprafeţelor ocupate de spaţii verzi, prin includerea în categoria spaţiilor verzi publice a terenurilor cu potenţial ecologic sau sociocultural". Apropo, ce se înţelege prin "potenţial sociocultural"? Adică nu sunt spaţii verzi, dar au potenţial, deci le trecem la spaţii verzi? Adică, dacă Piaţa Huet are câţiva copaci şi are "potenţial sociocultural" e toată un spaţiu verde chiar dacă e doar piatră pe acolo? Sper să nu.  

Despre cum şi cui să ceri voie ca să faci moca treaba Primăriei

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evident că responsabilitatea întreţinerii (de exemplu, cum văd vara, udatul florilor exact când bate soarele mai tare pe ele) "se execută de către Serviciul Public Administrare Parcuri şi Zone Verzi sau de către operatorii economici aflaţi în relaţii contractuale cu Primăria municipiului Sibiu sau cu serviciile publice subordonate Consiliului Local al municipiului Sibiu". A, m-am liniştit.
Dar aici vine cireaşa de pe tort şi punctul culminant al poveştii. Noi, cetăţenii acestui frumos Sibiu, putem avea grijă de spaţiile verzi ale domeniului public.
La punctul 2 din articolul 11, aflăm că "Prin excepţie, amenajarea, reamenajarea, gospodărirea şi întreţinerea spaţiilor verzi aparţinând domeniului public din jurul ansamblurilor de locuinţe se poate realiza şi de către persoane fizice sau juridice (asociaţii de proprietari, organizaţii neguvernamentale, societăţi comerciale etc), în baza unui acord de colaborare încheiat între Municipiului Sibiu şi solicitant". Adică la fel ca înainte, când pe domeniul public îl durea efectiv la patină despre spaţiile lui verzi, de fiecare plantă ce îi cădea bine (şi era mai bine), dar de data asta cu voie de la Primărie.
A, dar crezi că asta e simplu. Iubeşti spaţiul verde din faţa blocului tău şi ai grijă de el. Aşa crezi tu, nu? Păi, ca să ai grijă, îţi trebuie "acordul asociaţiei de proprietari, astfel încât şi ceilalţi locatari din bloc să fie consultaţi cu privire la propunerile de amenajare". Aha. Deci ăla care vrea ras tot pentru că o rămurea îi bate în balcon când e cod de vânt puternic, zice că nu şi nu rămâne.
Mi-a sărit în ochi un termen: "persoanele fizice şi juridice care solicită permisiunea pentru realizarea unor activităţi de amenajare a spaţiilor verzi"… Adică ar fi o relaţie din asta, feudală. Soliciţi seniorului permisiunea pentru a te ocupa de moşia lui, tu, slugă nemernică, adică nu faci de capul tău, ce vrei acolo, că poate iese ceva frumos şi bate la ochi după aia. Trebuie "permisiune". "Permiteţi să vă pun eu flori, că poate ale mele ies, totuşi?" "permiteţi să plantez eu un pom, că al vostru e uscat? Permiteţi să toaletez pomii la modul diferit de cel "măciucă"? A, mulţumesc, slavă-slavă-slavă!

Ce zice contractul

Contractul, la cum se arată, zice aşa. Proprietarul are dreptul şi solicitantul obligaţia. Atât.
Proprietarul are deptul "de a solicita informări din partea solicitantului cu privire la operaţiunile exercitate în legătură cu terenul în vederea amenajării, reamenajării şi întreţinerii acestuia". Proprietarul are dreptul să verifice "respectarea de către solicitant a schiţei de amenajare aprobate, notificând solicitantul în situaţia în care aceasta nu este respectată".
"Proprietarul are dreptul să modifice/ să denunţe în mod unilateral prezentul acord de colaborare privind amenajarea şi / sau întreţinerea spaţiilor verzi publice, în condiţiile prevăzute de art 7.1. din prezentul Acord de colaborare dar şi din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local". Hai da. Ce e aia interes local şi ce se înţelege prin el, CONCRET? La fel, El Însuşi, Proprietarul, "are dreptul de a iniţia şi promova proiecte de investiţii pe zona verde care face obiectul prezentului Acord" (ca de exemplu defrişări, parcări, nu?
Dar obligaţii nu are Domnul Proprietar? Ba da. Aceea de a-ţi pune la dispoziţie terenul.  Sesia. În "maxim" (MAXIMUM!, mama ei de română)  (puncte-puncte-linie___) zile lucrătoare de la data semnării acordului de vasalitate
Dar tu, solicitantule care vrei să salvezi spaţiul verde de ignorare ori cine ştie ce alte ciudăţenii de pe el, ce ai de făcut? Păi, e simplu. Tu AI OBLIGAŢIA. şi atât. Exact ca în feudalism. Ca în Evul Mediu, numai că şi acolo iobagii mai aveau câte un drept de pe terenul acela primit de la Senior.
Deci tu, solicitantule, ai obligaţia "de a gospodări în mod direct, pe riscul, cheltuiala şi pe răspunderea sa", adică a ta, terenul, cu respctarea regulamentului, samd. Mai ai obligaţia să prezinţi seniorului, pardon, proprietarului, la solicitarea acestuia, informări cu privire la operaţiunile exercitate asupra terenului în vederea amenajării, reamenajării şi întreţinerii acestuia, (…) şi să respecţi schiţa de amenajare aprobată de proprietar.
Mai ai obligaţia, dar aici sunt de acord cu asta, de a folosi spaţiul conform destinaţiei, adică de spaţiu verde, "fără a monta/depozita piese de mobilier sau alte obiecte pe suprafaţa acestuia, fiind total interzisă schimbarea destinaţiei spaţiului verde". Adică nu îţi faci şopru sau parcare din boscheţi, da? Cu lanţ în faţă.
Tu, solicitantul, vei mai "aduce la cunoştinţa proprietarului orice fapte şi acte care pun în pericol integritatea suprafeţei (…) sau împiedică întreţinerea normală a acesteia". şi tot tu, solicitantul, pici de prost şi de fazan, că ai iar obligaţia "de a restitui spaţiul verde aparţinând domeniului public al municipiului Sibiu (seniorul adică), după expirarea duratei de valabilitate a acestuia, liber de orice sarcină, inclusiv investiţiile realizate, fără a solicita proprietarului achitarea contravalorii acestora. (Notă: Toate sublinierile din text ne aparţin)
Adică tu faci voluntariat pe domeniul public al Primăriei, pe banii tăi, înfrumuseţezi locul pe banii tăi, dacă ceva se strică sau nu încolţeşte o faci PE BANII TĂI, iar Seniorul Primăria Sibiu nici măcar nu te pune la panoul fruntaşilor, ca să nu vorbim de dat vreun ban pentru asta: Bani primesc cei cu buldozerul şi drujba şi cei din birouri. Deci nici măcar o scutire cu ceva procente de la vreun impozit sau taxă locală nu primeşti, în contrapartidă a faptului că eşti un bun cetăţean.

Apropo, "Solicitantul răspunde pentru orice prejudiciu produs proprietarului", iar "Proprietarul va fi despăgubit potrivit legii pentru pagubele pricinuite"…

Deci, la cum arată, aceasta iniţiativă pare a fi intenţionat concepută pentru a tăia orice implicare cetăţenească pe "domeniul" public lăsat de izbelişte vreme de decenii iar acum mutilat şi defrişat după cum au impresia tot felul de urbanişti. Deci, adcă vrei să-ţi amenajezi spaţiul verde, din faţa blocului, ţi
s-au creat o mulţime de condiţii pantru a ţi se tăia pofta de asta.
Despre copaci şi defrişări,  din aceeaşi culegere de texte, cu altă ocazie. Oricum, suntem şi mai cu ochii pe voi şi pe spaţiile verzi domeniu public.   
Deci, noul Regulament al spaţiilor verzi mai prevede cum să lucrezi moca şi pe banii tăi pentru Primărie. Dar o poză la FOCUS ne băgaţi când apărem cu sapa? Hai, măcar atât…

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
12 ianuarie 2022 la 20:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 minute
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit