Masca redevine obligatorie în spațiile deschise. Doar cele medicale și FFP2 sunt permise

Acasa >

Articol

Anul 2022 începe cu noi măsuri restrictive pentru reducerea răspândirii Covid-19. Românii vor trebui să poate masa de protecție de acum înainte și în spații deschise, dar nu vor mai fi permise decât cele medicale și de tip FFP2. În documentul CNSU se arată că excepții fac: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane, vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public și persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Totodată, printre măsurile propuse în ședința CNSU se numără și limitarea capacității restaurantelor la 50%, în intervalul orar 5,00-22,00, acolo unde rata de infectare se situează sub pragul de 3 la mia de locuitori. Accesul în mall-uri se va face tot pe bază de certificat de vaccinare, de trecere prin boală ori de test antigen ori PCR.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CNSU propune menținerea posibilității izolării și carantinării persoanelor care sosesc din țări cu risc epidemiologic ridicat. Se propune menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

 

Sunt menținute mai multe restricții

 

CNSU a decis păstrarea restricțiilor în următoarele cazuri:

– organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise și desfășurarea acestora în anumite condiții, precum în cazul organizării „competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1 la mia de locuitori.” Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

– organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, repartizarea acestora pe întreaga suprafață a arenei, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise sau deschise să fie permisă în intervalul orar 5,00-22,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, trecute prin boală sau cu test negativ.

 

– organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 500 de persoane, în intervalul orar 5,00- 22,00, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de

minimum 4 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.

 

50% din angajați trec la telemuncă

 

-Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, iar acolo unde specificul activității nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să fie organizat și să se desfășoare cu program decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi.

– Se propune ca organizarea activității la locul de muncă, să fie realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajați aflați în intervalul de 180 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.

Toate propunerile CNSU trebuie adoptate în ședința Guvernului pentru a putea fi puse în practică.

Autor
05 ianuarie 2022 la 15:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit