Articol
După o lună şi-un pic, Piaţa Mare a fost redată tuturor celor ce vor să o calce indiferent de naţionalitate, sex, religie şi, foarte important, statut de vaccinat, nevaccinat, testat ori trecut prin boală. Cine vrea să hrănescă porumbeii din buricul târgului, o poate face nestingherit. * Am ascultat o urare plină de înţelepciune, făcută de Horaţiu Mălăele, unul dintre ultimii mohicani ai scenei româneşti. Altă stofă, altă minte, altă putere de înţelegere, alt suflet. Făceam o comparaţie cu Marius Manole sau alţi actori haştagişti, dar mi-am dat repede peste gând, am scuipat de trei ori în sân, mi-am făcut o cruce şi m-am scuzat. * Am citit prin prognozele meteorologilor că anul acesta ”gerul Bobotezei” va putea fi trecut în tricou. Încetul cu încetul, iernile friguroase devin doar amintire. Dacă e să privim partea plină a paharului, putem să ne gândim că scăpăm mai ieftin cu facturile la gaz. * Văd că e difuzat obsesiv un spot care îndeamnă la vaccinare, în cadrul căruia o duduie mimează tristeţea din casa părintească rămasă goală pentru că bătrânii au fost răpuşi de covid. Înţeleg că în marketing se ciupeşte coarda emoţională, dar spotul ăsta mi se pare de un cinism căruia nu-i găsesc nicio scuză. * Pentru cei care mă întreabă pe diferite canale de comunicare dacă prietenul şi colegul meu, Nani Dobra, e bine, reiterez cele spuse la finalul anului trecut: e în afara oricărui pericol şi în curând va putea fi văzut mustăcind pe terasa Frieda. Nu vă luaţi după pozele de pe fb, ele reprezintă doar o etapă firească din viaţa multora dintre noi. Nani va ieşi curând din spital, pentru că, ştim cu toţii, spitalul nu e cârciumă, ca să stai prea mult în el. * Nu înţeleg de ce, din moment ce rata de infectare e sub 3 la mia de locuitori, în magazinele neesenţiale accesul e permis doar pe bază de certificat verde. Sunt tot mai mulţi medici care spun că şi persoanele vaccinate transmit virusul. Contează dacă te îmbolnăveşti de la un vaccinat sau un nevaccinat? Înţeleg că industria farmaceutică trebuie să prospere, dar n-ar fi rău să se gândească cineva şi la economie. Nu de alta, dar nu te încălzeşte cu nimic dacă nu mori de covid, ci de foame. * Oare previziunile astrologilor privind amplele mişcări de stradă din 2022 la nivel global includeau şi revenirea pe caldarâm a detaşamentelor de ”rezistenţi”? Depinde care vor fi ordinele date pe unitate. Pe unitatea ideologică, fireşte. Doar nu vă gândeaţi la te miri ce regii subterane…