Anul 2022, este dedicat de cotidianul „Tribuna” sărbătoririi a 140 de ani de la naşterea marelui scriitor şi tribunist Ion AGÂRBICEANU (n.12 sept. 1882, în Cenade, jud. Alba – m.28 mai 1963, la Cluj). O continuare firească a seriei de articole despre trecutul cotidianului „Tribuna”, demarată în 2014. Iar pentru că marele scriitor a făcut parte din generaţia de politicieni – cunoscută ca gruparea „tinerilor oţeliţi” – continuăm seria de articole despre lupta grupării de la „Tribuna”, pentru promovarea curentului intransigent în mişcarea naţională. La început de an, urăm celui mai longeviv director al culturii sibiene – istoricului dr. Vasile Crişan (n. 7 ian. 1945) – multă sănătate şi putere de muncă pentru a continua seria de lucrări „Enciclopedie Tribuna”. Pentru cititorii care nu deţin singura enciclopedie a unui cotidian din România – reproducem secvenţe din biografia marelui tribunist sărbătorit: «Bunicul dinspre tată, Vasile Boariu, era originar din Agârbiciu, com. Axente Sever, jud. Sibiu, stabilit ca pădurar în Cenade. Tatăl său, Nicolae Agârbiceanu i-a continuat ocupaţia de „vigil de pădure”. Studii: Primele două clase primare şi o parte din a III-a, le face la şcoala din Cenade (1888-1891), încheindu-le la Blaj (1891-1892). Liceul – la Blaj (1892-1900). Încă din perioada studiilor liceale debutează în iulie 1899 la Unirea, foaie bisericească-politică ce apărea la Blaj, cu articolul Amintiri; Facultatea de teologie a Universităţii din Budapesta (1900-1904); Facultatea de litere din Budapesta, secţia de limbi clasice, istorie şi română (1905). În perioada studiilor universitare activează în Societatea „Petru Maior”. Publică în Tribuna, Tribuna literară, Gazeta Transilvaniei, Sămănătorul, al cărui program literar îi va influenţa opera literară, Familia, Drapelul, Răvaşul din Cluj, Ramuri din Craiova, Lupta din Budapesta, Viaţa românească din Iaşi, Revista politică şi literară din Blaj, Cosânzeana din Orăştie, Falanga literară şi artistică, Românul de la Arad. Încă de la apariţia sa, devine un statornic colaborator al Luceafărului, unde se impune ca prozator reprezentativ al tinerei generaţii de scriitori ardeleni şi al revistei Pagini literare, ce apărea la Arad, începând din martie 1916. Face parte din gruparea „tinerilor oţeliţi”, angrenaţi în luptele politice din sânul P.N.R. din preajma războiului. La cererea sa, mitropolitul Victor Mihaly de la Blaj îl numeşte paroh în Bucium-Şasa, în Munţii Apuseni (1906-1910). Din mai 1910 se stabileşte la Orlat, jud. Sibiu, ca preot paroh (1910-1916). Aici îl găsesc evenimentele Primului Război Mondial. Întâmpină cu bucurie împreună cu enoriaşii săi, în august 1916, unităţile armatei române în efemera lor ofensivă din sud-estul Transilvaniei şi se retrage odată cu ele, împreună cu familia peste munţi. După un scurt popas la Râmnicu-Vâlcea, urmează odiseea refugiului din Moldova, unde se stabileşte o vreme la Roman (oct. 1916-iulie 1917), de unde trece cu scurte popasuri prin Elisabetgrad (Rusia) şi Borogani, lângă Leova (aug.-dec.1917). Planul de emigrare în America îi este zădărnicit de izbucnirea revoluţiei din Rusia. Se alătură corpului de voluntari ardeleni şi bucovineni de la Hârlău ca preot militar. În toată această vreme nu încetează să scrie şi să publice în Gazeta ostaşului, Vestea nouă (Roman), Neamul românesc, România. În 1919 se stabileşte la Cluj. În perioada interbelică îşi continuă activitatea literară. În cotidianul Patria, al cărui director a fost între 1919 şi 1927, a publicat în jur de 600 articole preponderent politice, dar şi proză scurtă. Din 1920 colaborează constant la revista Astrei – Transilvania. Este prezent cu proză în publicaţiile Ramuri, Evoluţia, Gândirea, Adevărul literar şi artistic, Lamura, Cele trei Crişuri, Scrisul românesc, Propilee literare, Cuvântul, Cuvântul poporului, Cultura poporului, Darul vremii, România literară (Aiud), Societatea de mâine, Flori de crin (Şimleul Silvaniei), Făt-Frumos (Suceava), Țara noastră, Graiul moţilor, Gazeta ilustrată, Gând românesc, Braşovul literar și artistic, Clujul creştin, Familia, Blajul, Carpaţii, Albina, Cuget clar (Noul „Sămănător”), Revista Fundaţiilor Regale, Ofensiva română, Unirea, Universul, Convorbiri literare, Vestea nouă, Biruinţa, Dacia rediviva, ş.a. În iunie 1927 primeşte premiul naţional pentru proză. A fost timp îndelungat, începând din 1909, un statornic şi activ membru al Astrei. Din 1912 este membru al secţiei literare, din 1925 – membru al comitetului executiv şi secretar al secţiunilor literare-ştiinţifice (1928), apoi secretar general al Astrei până în aprilie 1940, cînd demisionează din Asociaţiune. Membru fondator al Fundaţiei „Dr. Ion Mihu” pentru ajutorarea ziariştilor români din Ardeal (1912) şi preşedinte al Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat (1921). În iunie 1923 este ales în comitetul de conducere a Societăţii Scriitorilor Români, (…). La propunerea lui Sextil Puşcariu este ales membru corespondent al Academiei Române în secţia literară (1919). Din iunie 1955 devine membru de onoare al Academiei R.P.R. După 1 Decembrie 1918 se angajează în viaţa politică în cadrele Partidului Naţional Român. În împrejurările în care Sibiul a devenit în primii ani de după unire sediul Consiliului Dirigent şi al Marelui Sfat Naţional, oficiosul Partidului Naţional Român, cotidianul Patria şi-a stabilit aici sediul în primul an de apariţie. Director al noii publicaţii era Ion Agârbiceanu iar prim-redactor Sebastian Bornemiza. Primul său număr apare la 1/14 februarie 1919. Începând din al doilea an de apariţie ziarul îşi mută redacţia la Cluj. Pentru activitatea desfăşurată în anii războiului în corpul voluntarilor ardeleni, în apr. 1919, este decorat cu „Coroana României” în grad de cavaler. Face parte din comitetul executiv al Partidului Naţional Român, fiind ales pe listele acestui partid în mai multe legislaturi ale parlamentului României întregite. (…) După ce în octombrie 1919 demisionează din parohia Orlat, este numit preot al parohiei greco-catolice din Bucureşti iar în mai 1930, Mitropolia de Alba Iulia şi Făgăraş îl numeşte protopop al parohiei centrale din Cluj, unde activează până în 1 sept. 1940, când se refugiază la Sibiu. Conform propriilor mărturisiri, anii petrecuţi la Sibiu au fost cea mai productivă epocă din activitatea sa literară. În martie 1947, obţine aprobarea din partea Episcopiei române unite Cluj-Gherla de a se reîntoarce la Cluj. Aici îşi continuă activitatea publicistică la Tribuna, Steaua, Luceafărul, ş.a. În 1954 i se decernează „Ordinul Muncii”, pentru „merite deosebite în domeniul creaţiei literare”. Cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani i se conferă „Steaua Republicii Populare Române”, cl. I.

În 28 mai 1963 se stinge din viaţă la Cluj. Ion Agârbiceanu este publicistul ale cărui scrieri se regăsesc în cele mai multe din „Tribunele” succesive. În 1899, Calendarul poporului, editat de Tribuna, îi publică poezia Vre-un dor (C.P., XIV, 1899, p. 135). În 1900 debutează în Tribuna sibiană şi Tribuna literară. Între 1904 şi 1912 este prezent în coloanele Tribunei din Arad în cadrul grupării „tinerilor oţeliţi”, pentru ca după Marea Unire să reaprindă flacăra Tribunei la Cluj, în anii premergători dictatului de la Viena (1938-1940). După reîntoarcerea din pribegie, îl regăsim încă din primul număr al noii Tribune de la Cluj (1957), unde colaborează până la sfârşitul vieţii. Este personalitatea artistică şi publicistică paradigmatică pentru destinele tribunismului».

(va urma)