Începând cu 28 aprilie, sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu va fi relocat, deoarece încep lucrări de construire și modernizare. Durata de execuție este de 24 de luni, iar valoarea totală a investiției este de 37,2 milioane de lei. Activitățile pompierilor vor fi desfășurate la sediul jandarmilor, până la finalizarea lucrărilor.
„În acest sens, începând de luni, 28 aprilie 2025, activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu se va desfășura la noua locație, respectiv la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu situat pe Calea Poplăcii nr. 85 din municipiul Sibiu (https://maps.app.goo.gl/5VJMAzQkSvyTEQwLA).
Menționăm că, activitatea de relații cu publicul privind activitatea Compartimentului de Avizare-Autorizare (predare și primire documentație) se va desfășura la noua locație, respectiv Calea Poplăcii nr. 85, conform aceluiași program orar, respectiv 08:00-16:00, postat pe site-ul instituției (isusb.igsu.ro)”, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Foto: ISU Sibiu