Articol
Amânată câteva zile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, acțiunea „Creștem o pădure nouă, împreună!” s-a desfășurat miercurea trecută, pe un teren situat în apropiere de Turnu Roșu.
Datorită efortului elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu, voluntarilor, angajaților Primăriei Turnu Roșu, consilierilor locali, coordonați cu atenție de specialiștii Regiei Publice Locale Ocolul Silvic „Izvorul Florii” RA Avrig, o pădure care nu era va crește în anii ce urmează.
„Pe dealurile din Turnu Roșu, a început o poveste nouă: O pădure care nu era — dar care va fi.
Plantată de mâini mici, cu suflet mare. Crescută din râsete, din pași prin noroi, din grijă și speranță.
Am plantat, am râs, am obosit și ne-am bucurat. Am înțeles că pădurea se face cu răbdare. Și că viitorul chiar poate fi verde, dacă punem toți mâna.
Mulțumim tuturor celor care au fost acolo, mulțumim mânuțelor harnice ale copiilor!
După ce ne-am energizat cu dulciuri și suc, la final, toată lumea a plecat cu tricoul primit acasă. Și sperăm să le scoatem la soare și la viitoarea plantare! Peste ani, ceea ce am plantat astăzi ne va oferi oxigen, viață, apă și căldură!”, a transmis după activitate, primarul comunei Turnu Roșu, Andreea Cornelia Anghel.
„Creștem o pădure nouă, împreună!” este o inițiativă a Primăriei comunei Turnu Roșu desfășurată în colaborare cu Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu și Regia Publică Locală Ocolul Silvic „Izvorul Florii” Avrig RA (administratorul fondului forestier proprietatea comunei Turnu Roșu).