Acum 20 de ani pe vremea asta, în aprilie 2005

Acasa >

Articol

Acum 20 de ani, pe vremea asta era tot aprilie, dar 2005. Chiar dacă a fost, în general, un an ploios, primăvara era totuși primăvară, cu ale ei: nici prea cald nici prea frig. Sibiul încă mai avea urme din ce avea el vechi și romantic, nebunia de acum fiind departe, Daciile și ARO-urile încă făceau legea pe carosabilul orașului și existau deja semne privind viitorul haos din trafic. șantierele din centru pentru a farda orașul pentru ceea ce urma să fie în 2007, erau în toi, o plimbare prin centru expunându-te la anumite riscuri ori de prăfuire, ori de înnoroire. Iohannis era primar, Băsescu era președinte iar în Irak și Afganistan era război. Revenind la Sibiu, nu exista încă invazia de terase, iar copaci erau mult mai mulți. Chiar și lumea era mai veselă și mai puțin copleșită de propriul ego. Era primăvară după o iarnă grea. Era aprilie 2005.

Deci, acum 20 de ani pe vremea asta…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

…Piața 1 Decembrie 1918 pe care toți o știm de “Piața Gării”, era circulabilă din punct de vedere auto și mult mai vie decât pustietatea aceea cu pavaj ce avem acum, care iarna emite frig iar vara căldură. Avea chiar și giratoriu cu restaurant (pe locul fostului wc public) Capela Crucii nu fusese reabilitată și încă avea pe o latură un întinzător de cabluri rămas din vremea tramvaiului care mergea spre Turnișor. Apropo, ce s-o fi ales de pietrele cubice din pavaj?

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

…Piața Mare continua să rămână un șantier noroios a ceea ce va fi viitorul lighean din piatră cubică și captator de căldură pe vreme de caniculă și loc de stat în picioare la evenimente moca sau plătite. Clădirile încă mai aveau forma lor normală, având un aspect istoric original mai mare decât ce avem acum în același loc. Pe clădirea viitorului “Am Ring” încă trona “șevaletul” metalic al unei reclame interbelice plus cele patru lucarne care nu erau șase ferestre de mansardă. Tot aici încă poți recunoaște la stradă unde era magazinul de perdele “Bumbacul” și tutungeria. În plin șantier, în stânga, se poate vedea ce a rămas din soclul statuii Sf. Jan Nepomuk, pe care erau aruncați la mare aroganţă șantieristică, niște colaci de ce-o fi fost alea, cabluri sau tubulatură.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Coadă de mașini în trafic vedeai mai rar. De exemplu aici, pe Rennes, Unicul motiv pentru care circuația era tulburată aici a fost nenea acela cu căruțul metalic care se ambiționa să meargă pe mijlocul drumului, în ciuda decorului ostil. De remarcat cine făcea legea pe șosele: Daciile, Matizurile și mai ales mașinile aduse “de dincolo”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Se țineau prezentări de modă la “Împăratul Romanilor”. Ce am căutat acolo nu mai știu și mi-e lene să caut.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…În Piața Mică, și ea aflată în plin șantier de schimbare a aspectului (am mai scris despre asta) încă se mai afla o bucată de corp de liluminat din vremea primei electrificări a Sibiului. Inscripția “R. Ph. / Waagner /Wien spune și cine este constructorul: Rudolf Philip Waagner, unul dintre pionierii construcțiilor metalice utilitare din Imperiul Austro-Ungar. În ceș mai pur stil sibian, bucata asta de istorie era să ajungă la gunoi dacă nu ar fi fost salvată de oameni cu o conștiință mai dezvoltată decât media pe oraș, adăpostindu-l în curtea Uzinei Electrice. Acum nu mai știu nimic de soarta lui, sper să fie bine.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…A fost una dintre puținele ieșiri publice ale presei locale. Pentru o cauză care nu depindea deloc de ea, dar ajuta la imaginea proprie și publică și dădea impresia de solidaritate colegială nationwide. Deci noi presa, nu știu la a cui idee (felicitări, ce să povestesc…), ne-am gândit că poate cei care (probabil) au răpit pe cei trei jurnaliști care atunci (probabil) erau în Irak sunt fierți să vadă ce mai e pe la Sibiu, așa că le-am transmis două mesaje, unul imperativ, altul patetic: “Eliberați jurnaliștii răpiți în Irak” și “Orice pentru viața lor!” Nu am avut nicio reacție a răpitorilor sau a răpiților (nici măcar un “mersi fain” pentru deranj). Eu eram ca de obicei, circumspect, spre revolta colegilor. Circumspectul care făcea poze. În una din poze, în spate, apare blocul “Prima Ardeleană” cu reclama veche “Economisiți la CEC”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Se lansa, la Sibiu, noul Opel “Tigra”, la Autohaus Huber.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Încă mai exista Parcul Gării cel original, sau ce mai rămăsese din el, nu colțul acela mic de stradă 9 Mai care e acum. Da, nu era chiar drăguț (devenise un fel de loc de stat, cantină și wc public pentru tot felul de călători și homeleși), însă oricum mai drăguț față de ruina aceea neterminată care e acum şi strică complet peisajul.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Era plin de sportivi amatori de tenis la terenul privat din parcul Sub Arini, probabil din lumea bună a orașului. Aşa de iubitori de sport și de mișcare încât numai că nu intrau cu mașinile pe teren. Dar transformau parcul în parcare. Ceea ce strica atât ca estetic cât și ca reputație…

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

 

Autor
15 aprilie 2025 la 22:14

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Pasare de ce nu canti , o sa astept pana o sa canti!

    Ia uite-l si pe AB la protest. Arta pentru arta!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 57 minute
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit