Articol
În ultimele două zile, trei tineri au căzut în plasa polițiștilor, aceștia reținându-i pentru furt. Doi dintre ei sunt suspectați că au furat o trotinetă electrică, prejudiciul creat fiind de 2.100 de lei și al treilea este suspectat de furt în formă continuată de aparatură electronică și unelte de construcție, prejudiciu fiind de 8.000 de lei.
„La data de 7 aprilie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut 2 tineri, ambii în vârstă de 18 ani, sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Cei doi sunt bănuiți că, în noaptea de 29/30 martie a.c., ar fi pătruns în anexa unui imobil de pe strada Vasile Aaron, din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras o trotinetă electrică. Prejudiciul creat este de 2.100 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi tineri, la data de 8 aprilie a.c. fiind plasați sub controlul judiciar pentru 60 de zile, conform ordonanței emise de către procuror. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
La data de 8 aprilie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un tânăr în vârstă de 18 ani, din Cisnădioara, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, respectiv furt calificat în formă continuată.
Tânărul este bănuit că, în perioada martie – aprilie a.c., ar fi pătruns în mai multe imobile din orașul Cisnădie, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, printre care aparatură electronică și unelte de construcție, creând un prejudiciu de 8.000 de lei.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, au tranmsis reprezentanții IPJ Sibiu.
(I.D.)