Articol
Polițiștii sibieni sunt în alertă încă din prima zi a Campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României, care a început pe 4 aprilie, la ora 00:00. N-a trecut mult timp până când au fost raportate primele incidente de vandalizare a afișelor amplasate în locurile special amenajate din Sibiu.
Incidentele au avut loc vineri dimineața în zona bulevardului Victoriei și Teatrului Național Radu Stanca.
„Vineri, 4 aprilie, la ora 03.10 dimineața, o persoană a rupt afișe electorale de pe panotajul amplasat pe bulevardul Victoriei. O patrulă a Poliției Locale i-a legitimat și i-a predat Inspectoratului Județean de Poliție. După verificări, s-a constatat că persoana în cauză a rupt un alt afiș, în aceeași dimineață, la ora 01.59, de pe același panou.
Tot vineri, 4 aprilie, în jurul orei 08.45 a fost identificată o altă persoană care a rupt un afiș de pe panoul din zona Teatrului Național Radu Stanca, aceasta primind o amendă de 2.500 de lei”, informează Primăria Sibiu.
Prin urmare, ruperea sau deteriorarea afișelor electorale amplasate în locurile aprobate reprezintă contravenții și se sancționează cu amendă.