Articol
Prima etapă a Campionatelor Naționale de juniori III și II la individual compus și pe echipe, de la Timișoara, a însemnat debutul în competiții pentru Flavia Eugenia Man (9 ani), de la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. Micuța gimnastă sibiancă a fost singura reprezentantă a CSȘ Sibiu la această competiție și s-a clasat în prima jumătate a clasamentului la individual compus.
”La primul său concurs, Flavia s-a clasat pe locul 22. Fiind prima competiție, a avut și ceva emoții, dar una peste alta consider că rezultatul este bun, încheind concursul în prima jumătate a clasamentului. Au participat 51 de sportivi. Cu siguranță, la Constanța va fi mai bine de-atât. Practică gimnastica la CSȘ Sibiu de 4-5 ani. Este un copil cu potențial. Și la Timișoara, cu puțin noroc, s-ar fi putut clasa cu câteva locuri mai sus, dar pentru început e bine. Îi mulțumesc colegei mele, d-na prof. Raluca Bugner pentru îndrumarea și sprijinul oferit”, a declarat prof. Laura Damian.
Cea de-a doua etapă a Campionatelor Naționale pentru juniorii III și II la individual compus și pe echipe va avea loc în data de 14 iunie, la Constanța, ulterior fiind programate calificările pentru finală, la Deva.