Articol
Cătălin Căbuz, goal-keeper-ul lui FC Hermannstadt, este unul din cei 16 portari care participă la ”Premiul Helmut Duckadam”, trofeul care va fi decernat de Digi Sport în luna mai.
Conform regulamentului, suporterii vor putea să voteze pentru desemnarea celui mai bun portar din Superligă de la 1 aprilie, dată aleasă simbolic, fiind ziua în care legendarul goal-keeper ar fi împlinit 66 de ani, și până pe 4 mai, la ora 23:59, decernarea premiului urmând să aibă loc pe 7 mai, adică fix în ziua în care Steaua sărbătorește 39 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, cu FC Barcelona, după o finală decisă la loviturile de departajare, la care Duckadam a parat patru penaltiuri.
Votează-l AICI pentru a-l ajuta să cucerească ”Premiul Helmut Duckadam.
Voturile cititorilor vor reprezenta 50%, în timp ce restul de 50% vor veni din alegerile specialiștilor Digi Sport alături de cele ale jurnaliștilor din redacție.
”Este un nume cu o rezonanță deosebită și aceasta este moștenirea lui de care a avut foarte mare grijă atât timp cât a fost în viață. Și-a dorit mereu ca numele să nu-i fie pătat în niciun fel pentru că acesta rămâne după el, sunt sigură că știe. Și mi-am promis că voi avea grijă de acest nume în continuare. Să-l port cu mândrie, să nu-l dezamăgesc și să fac lucruri pentru a-i păstra în continuare vie amintirea”, susține Alexandra Duckadam, fosta soție a lui Helmut Duckadam.
Alături de Cătălin Căbuz, celelalte opțiuni pentru vot sunt Otto Hindrich (CFR Cluj), Dejan Iliev (UTA Arad), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), Raul Bălbărău (Petrolul Ploiești), Ștefan Târnovanu (FCSB), Giannis Anestis (FC Botoșani), Alexandru Roșca (Dinamo București), Alexandru Buzbuchi (Farul Constanța), Ștefan Lefter (”U” Cluj), Jesus Fernandez (CSM Poli Iași), Marian Aioani (Rapid București), Iustin Popescu (Oțelul Galați), Denis Rusu (Unirea Slobozia), Roland Niczuly (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) și Dorian Răilean (FC Buzău).https://www.digisport.ro/premiul-duckadam?fbclid=IwY2xjawJaFbFleHRuA2FlbQIxMAABHT7xQWHYp5o-sdoVQ3dwycg9eCuQgdEIECj0mWhQDTzWreuXztqGIM7NLA_aem_2VukqLroz3qjCy0MN9z44Q