Articol
Reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu au anunțat joi, 3 aprilie primul zbor deschis către Hurghada, sezonul de vară 2025, la SIBIU International Airport. Entuziasmați, pasagerii au făcut check-in-ul cu bagajele pregătite și s-au îmbarcat spre vacanță și relaxare.
„În sezonul de vară 2025, te poți bucura de zboruri directe din Sibiu spre Hurghada în perioada aprilie – octombrie 2025”, potrivit reprezentanților AIS.
Un alt motiv de bucurie este că pentru prima dată, pasagerii vor avea la dispoziție în perioada 15 aprilie – 9 septembrie 2025, două zboruri pe săptămână de la SIBIU International Airport spre Hurghada.