Articol
Orice banalitate poate deveni o știre de răsunet în care unii dau cu clopotele, doar, doar, or stârni ceva atenție. Bunăoară, ultimul mare motiv de mirări și dezbateri este rezultatul unui sondaj care ne spune că peste 40% dintre cei chestionați nu sunt deciși cu cine vor vota în 4 mai. Știrea ar fi că doar 40% sunt nehotărâți, nu că numărul lor e unul mare. La ce ofertă de candidați avem, nu e de mirare că oamenii sunt debusolați. Unii așteaptă prestațiile din campanie, alții poate dau cu banul sau preferă să închidă ochii și să pună ștampila unde s-o nimeri.
Când ai de ales între Nicușor Dan, George Simion, Crin Antonescu, Victor Ponta sau Elena Lasconi (i-am numit doar pe ei, pentru că sunt cotați cu șansa de a ocupa primele cinci locuri) cred și eu că e greu să iei o decizie. Din ce am văzut până acum, discursul lui Crin Antonescu e același ca în urmă cu zece ani (s-au schimbat doar adversarii), Nicușor Dan e constant în a nu spune nimic, Simion e neschimbat, la fel și Lasconi, cât despre Victor Ponta, asistăm la o degradare substanțială a prestației sale publice. Cei 40% care au refuzat să spună cu cine vor vota reprezintă masa mută capabilă să răstoarne orice calcul, orice sondaj. După rezultatul din 24 noiembrie 2024, nu cred că cineva ar mai putea paria pe o anume finală. Recent, Nicușor Dan spunea că s-ar putea retrage, în caz că ar amușina un tur doi între Simion și Ponta, fie în favoarea lui Crin Antonescu, fie a Elenei Lasconi. Doar că recomandarea unui fost candidat nu e un cec în alb pentru cel pe umărul căruia Nicușor și-ar așeza palma, în mod providențial.
Electoratul român nu mai e la fel de docil ca acum 20 de ani, când o lua spre urnă, în spirit de turmă. Unele influențe mai pot produce efecte, dar grosul comportamentului electoral poate fi dictat de reacții de moment, de frustrări etc. Nu către cifrele din dreptul fiecărui candidat trebuie să privim în cazul sondajelor, ci spre numărul mare al nehotărâților. Toate încercările de încuscrire politică, toate planurile mărețe pe care căpeteniile de partid le schițează în întâlniri tainice arată, de fapt, că nu au înțeles nimic din furtunoasa noapte de 24 spre 25 noiembrie 2024.