Articol
Alexandru Chituță, managerul interimar al MNB, a anunțat într-o conferință de presă că dacă Ministerul Culturii și Guvernul nu-i satisfac anumite cereri, se gândește serios dacă va semna un nou contract de management.
Acesta a criticat dur actuala conducere de la Ministerul Culturii, după ce Muzeul Național Brukenthal a primit un buget sub așteptări.
„Vă spun că în momentul de față sunt pus în poziția de a nu mai semna niciun contract de management la Muzeul Brukenthal. Nu sunt luat de pe stradă, deci sunt pus în măsura în care eu să refuz semnarea unui contract de management. Sigur că șacalii, 2-3 de aici din Sibiu, urmăresc postul, foarte bine, abia aștept, sunt bineveniți. Există probleme în ceea ce înseamnă funcționare și v-am spus, mi se pare o jignire pentru Brukenthal, pentru mine ca persoană, pentru colegii mei de a nu avea un climat normal de funcționare, de organizare, de acces la cultură, să facem evenimente mai bune pentru public.” — Alexandru Chituță, manager interimar MNB.
Managerul MNB cere în primul rând ca Ministerul Culturii să suplimenteze bugetul acordat, nu la rectificarea bugetară din toamnă, ci acum.
„Dacă unele probleme nu se vor rezolva, în principiu un buget normal pentru organizare și funcționare la Muzeul Brukenthal. Conform Constituției, statul acordă accesul la cultură, întreținere și funcționare. Sigur că din venituri proprii, anii trecuți noi am mai plătit gaz și curent aici. Aici este o jignire directă, nu este treaba mea să împart bugetul, dar trebuie să avem un buget normal.” — Alexandru Chituță, manager interimar MNB.
Alexandru Chituță a mai spus că pe timpul altor miniștri ai culturii, precum Romașcanu sau Turcan, a avut o comunicare mult mai bună, dar și un buget mai bun. În ceea ce privește ministrul Natalia Intotero și guvernul, îi consideră pe toți vinovați de modul în care s-au împărțit banii.
„Știu că bugetul Ministerului Culturii este mai mic, cred că este treaba celor care conduc Ministerul Culturii să vorbească în Guvern și treaba parlamentarilor, și cred că toți sunt vinovați pentru faptul că eu nu am văzut niciun amendament la votul în Parlament a bugetului culturii. Eu de când sunt aici și pe timpul domnului ministru Lucian Romașcanu și în timpul doamnei Raluca Turcan am lucrat foarte bine și cu echipa ministerului și cu miniștrii, nu am avut probleme de buget, mai ales pe ce înseamnă funcționare.” — Alexandru Chituță, manager interimar MNB.
Managerul Alexandru Chituță își dorește ca MNB să treacă de la Ministerul Culturii la Primăria Sibiu, "nu neaparat pentru manager". Consideră că, având în vedere excedentul bugetar al primăriei, nu ar fi un mare efort.
„Ar fi mult mai bine ca noi să fim în subordinea primăriei. Desigur că nu am eu treabă cu jocurile politice din Sibiu, dar pentru instituție, nu neapărat pentru manager, cred că dacă MNB ar fi în subordinea primăriei, desfășurarea, organizarea și investițiile ar fi cu totul altfel.” — Alexandru Chituță, manager interimar MNB.
A fost readusă în discuție și posibilitatea ca Jandarmeria să asigure paza muzeului, astfel bugetul ar fi scutit de anumite cheltuieli, iar fondurile ar asigura o mai bună activitate.