Cum este afectat mersul trenurilor de schimbarea orei

Acasa >

Articol

Începând cu 30 martie, activitatea de transport feroviar va trece la ora de vară. Potrivit reprezentanților CFR Călători această schimbare nu modifică mersul trenurilor, iar circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 29/30 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 30 martie 2025, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare”, potrivit site-ului CFR Călători.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 martie 2025 la 19:02

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 18 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 20 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit