Robert Târnăveanu, Alina Bîcă și Adrian Neamțu aniversaţi la "Popasuri muzicale cu Junii Sibiului” pe TVR

Acasa >

Articol

În cinstea celor 80 de ani de existenţă a Junilor Sibiului, Televiziunea Română difuzează recitaluri muzical-coregrafice ale acestora, întru-un demers menit să arate recunoștința și să bucure sufletele tuturor românilor, transmite un comunicat al CJCPCT "Cindrelul-Junii" Sibiu. Pe 30 martie şi pe 6 aprilie vor fi aniversaţi Robert Târnăveanu, Alina Bîcă și Adrian Neamțu, de la ora 21, la TVR 1.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Popasurile muzicale cu Junii Sibiului" – seria de emisiuni de televiziune, prezentate de Iuliana Tudor, îi aduc în fața spectatorilor pe Junii Sibiului și soliștii vocali și instrumentiști ce au fost sărbătoriți  în cadrul proiectului aniversar "Junii Sibiului – 80 de ani". 

Cel de-al treilea astfel de "popas" îi are în prim-plan pe cei trei soliști profesioniști angajați ai Junilor, care la rândul lor marchează momente importante în cariera artistică: Robert Târnăveanu aniversează 20 de ani de cântec; Alina Bîcă aproape trei decenii, iar taragotistul Adrian Neamțu, peste 30 de ani de carieră. 
Le sunt alături, la ceas de sărbătoare,  dansatorii de la "Junii Sibiului", coordonați de coregraful Silvia Macrea și de asistentul coregraf Alesea Sas, dirijorul Radu Dinescu și  interpreţii Roberta Selagea, Narcisa Băleanu, Daria Gâdea, Dorin Filip, Sînziana Ştefan, Ioana Ştefan, Tudor Furdui Iancu, Emilia Dorobanţu şi Răzvan Neamţu – fiul lui Adrian Neamţu, care îi calcă pe urme tatălui său cu succes.

Junii Sibiului vă invită să ascultați cântece nemuritoare și să aflați povești de viață alături de Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu şi invitaţii lor, la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, pe 30 martie şi pe 6 aprilie, ora 21.00, la TVR 1. (D.C.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
28 martie 2025 la 13:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit