Articol
Odată cu încălzirea vremii, vânzătorii de înghețată din centrul Sibiului au revenit în forță, iar sibienii și turiștii nu întârzie să apară la întâlnirea cu gustul răcoritor al acestor produse. Chiar și în zilele ploioase, amatorii de deserturi reci nu se lasă descurajați și continuă să guste din diversele sortimente.
Pe lângă aromele clasice precum căpșuni, ciocolată, vanilie, fructe de pădure și mango, clienții pot opta și pentru sortimente mai deosebite, cum ar fi fistic, bubble gum, tiramisu sau pina colada.
Cu toate acestea, noul sortiment îndrăgit de sibieni este „Înghețata Dubai” care se bucură de cea mai mare popularitate, prețul fiind pe măsură. „Ieri am adus o vaschetă și s-a terminat imediat. Este o înghețată nouă pe piață și se vinde foarte bine. Depinde de gustul fiecăruia, dar sibienilor le place. Este făcută după clasica rețetă a ciocolatei”, spune Ionuț Alexandru, vânzător de înghețată în centrul orașului.
Prețul noului sortiment de înghețată Dubai diferă în funcție de gramaj: mică, la 15 lei, medie 20 lei și mare 25 lei.
Prețuri pentru toate gusturile
Cei care doresc să se răcorească au de ales între mai multe variante de înghețată, la prețuri accesibile. O cupă mică costă între 8 și 9 lei, cea medie variază între 14 și 16 lei, iar cea mare ajunge între 16 și 22 de lei.
Sibienii consideră că prețurile sunt rezonabile, unii comparându-le cu cele din alte țări. „Nu mi se par exagerate, având în vedere că am dat 9 lei pe o cupă, iar una dublă e 18, sunt prețuri ok”, afirmă Ioana.
De aceeași părere este și Constantin, un turist aflat în vacanță: „Pot spune că prețul este la fel ca în Germania”.
Foto: Răzvan NEGRU