Articol
În vara anului 1852, împăratul Franz Joseph I al Austriei a așezat piatra de temelie a spitalului orășenesc de la Sibiu, care avea să-i și poarte numele pentru o bună perioadă de timp. Lucrările au durat cinci ani de zile, pavilionul fiind inaugurat în 1857, anul fiind încă prezent pe frontispiciul clădirii aflată pe aliniamentul cu Bulevardul Corneliu Coposu.
În prezent, clădirea adăpostește două secții mari, Medicală I și Medicală II, fiind ultimul pavilion al „Județeanului” nereabilitat de către Consiliul Județean Sibiu. Lucrurile se vor schimba în curând întrucât pe ordinea de zi a consilierilor județeni, care se vor întruni în ședință ordinară joi, 27 martie ac, se află proiectul de hotărâre „Consolidare seismică, renovare energetică, modernizare și dotare a Secțiilor Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, prin care se solicită aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv.
Costul lucrărilor este de 77,69 milioane lei (cu TVA), din care valoarea eligibilă este de 73,5 milioane lei, iar cea neeligibilă de 4,19 milioane lei, aceasta din urmă fiind acoperită de la bugetul administrației județene.
„Grosul” finanțării ar urma să provină de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cel care gestionează Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, instituție la care Consiliul Județean Sibiu a depus o cerere de finanțare încă din anul 2023.
Prin hotărârea supusă votului consilierilor județeni, vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției, iar președinta Daniela Cîmpean va fi împuternicită să semneze contractul de finanțare.
Lucrările se vor desfășura pe durata a 36 de luni și vor include intervenții pe partea de consolidare și eficientizare energetică a clădirii inaugurate acum 168 de ani.
M.P.