Articol
Incendiul dintr-un club din Macedonia, în care au pierit zeci de tineri, eveniment tras parcă la indigo după episodul „Colectiv”, readuce în discuție problema infrastructurii spitalicești necesare pentru tratarea pacienților care au suferit arsuri grave. La aproape 10 ani de la drama din „Colectiv”, sistemul medical românesc nu se poate lăuda cu spitale în care să existe condiții pentru tratarea „marilor arși”. Ori de câte ori un incendiu de proporții generează victime cu arsuri grave sunt readuse în discuție problemele sistemului sanitar românesc. La câteva zile de la drama din Macedonia, la Sibiu un incendiu de proporții, declanșat într-o hală situată în zona centrală a orașului i-a speriat pe locuitori. Din fericire, nu au existat victime, dar acest lucru nu anulează anumite îngrijorări.
Sibiul e un oraș cu multe baruri și cluburi situate la subsolul unor clădiri istorice, spații în care accesul se face pe scări înguste. Din fericire, până acum nu au existat incidente ieșite din comun, dar în cazul unui incendiu izbucnit într-un astfel de loc, evacuarea celor aflați în interior ar putea reprezenta o problemă. Cât de pregătit e Sibiul în cazul apariției unei situații de genul celei de la Colectiv sau din Macedonia? Din păcate, Spitalul Clinic Județean de Urgență nu dispune de o secție în care să poată fi tratați pacienții cu arsuri grave. Într-un răspuns transmis la solicitarea Tribunei, reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județ arată că potențialele victime ale unui incendiu pot fi stabilizate la Spitalul Județean, după care vor fi transferate la alte unități medicale, conform unui protocol existent.
„Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu nu dispune de infrastructura necesară pentru managementul extensiv al pacienților cu arsuri severe. Conform protocolului național de tratament al pacienților cu arsuri, în cazul în care astfel de pacienți se prezintă sau sunt aduși la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu, aceștia primesc îngrijiri medicale de stabilizare din partea echipei de specialiști. Ulterior, în funcție de severitatea leziunilor și de criteriile stabilite de ghidurile de specialitate, pacienții sunt transferați către centrele de mari arși din țară, prin intermediul mecanismului național de transfer interspitalicesc, coordonat de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU)” se arată în răspunsul transmis de reprezentanții SCJU Sibiu la solicitarea Tribunei.