Articol
Deși mai este o lună până la Paști, comercianții au început să aducă deja carne de miel, iar sibienii analizează ofertele pentru a-și planifica masa de sărbători.În Piața Cibin, carnea de miel este disponibilă la prețuri cuprinse între 50 și 55 de lei pe kilogram.
O comerciantă a menționat că, deocamdată, cererea este redusă, dar se așteaptă ca vânzările să crească pe măsură ce se apropie Paștele. De asemenea, vor fi disponibile și preparate tradiționale din carne de miel, precum drob și pastramă.
„Deocamdată lumea nu a venit să cumpere pentru că este destul de devreme, dar cu siguranță înainte de Paști vom avea vânzare. O să aducem mai multe preparate din carne de miel, precum drob, pastramă etc”, spune aceasta.
Avem și trufandale
Pe lângă carnea de miel, în piață au apărut și verdețuri de sezon, cum ar fi salată, varză, ridichi și ceapă verde. Prețurile acestor produse sunt similare cu cele de anul trecut, spun vânzătorii.
„Venim de mulți ani pentru că ne place lumea de aici. Încet, încet merge și treaba, dar din cauza vremii, oamenii nu prea au venit la piață. Prețurile rămân la fel ca anul trecut”, spune Georgeta, comerciantă din Oltenița.
De exemplu, o căpățână de salată costă 5 lei, ceapa verde între 1,5 și 3 lei, ridichile între 2,5 și 5 lei, varza 11 lei, leurda 3 lei, iar urzicile 10 lei.Roșiile românești au un preț de pornire de 17 lei pe kilogram.
Pentru cei care doresc să-și cultive propriile legume, răsadurile sunt disponibile în piață, cu prețuri începând de la 12 lei. De asemenea, un kilogram de fasole boabe costă între 15 și 20 de lei, iar arpagicul 12 lei pe kilogram.
Foto: Răzvan NEGRU