Articol
La inițiativa Direcției de Asistență Socială (DAS) Mediaș și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, marți, 18 martie, Primăria Municipiului Mediaș a găzduit întâlnirea cu tema „Modele de bune practici în implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene“.
Au participat directorul general al DGASPC Sibiu, Roxana Dinescu, directorul DAS Mediaș, Mihaela Conea, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, alți reprezentanți ai DGASPC Sibiu și DAS Mediaș, reprezentanți ai primăriilor din județul Sibiu, ai asociațiilor și organizațiilor nonguvernamentale, ai cultelor religioase, cadre didactice, directori ai direcțiilor de specialitate din Primăria municipiului Mediaș, precum și beneficiari direcți ai sistemului de asistență socială.
În cadrul evenimentului, cei prezenți au putut viziona un film de prezentare a principalelor proiecte din domeniul asistenței sociale implementate sau în curs de implementare în municipiul Mediaș și în satul aparținător Ighișu Nou, finanțate din fonduri europene nerambursabile. Proiectele au fost câștigate de către Primăria Municipiului Mediaș și sunt exemple de bune practici în acest domeniu, pentru întreg județul Sibiu.
Participanții au putut afla informații interesante despre proiectele „Construcție creșă mică, str. Blajului – Mediaș“, „Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială Ighișu Nou“, „Centru Social Comunitar de Agrement și Sport strada Sticlei din cartierul Vitrometan“, „Centru Multifuncțional Educațional corp E“, „Centru Comunitar Medico – Social, corp R Aviație“, „Educație anterpreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în municipiul Mediaș“, „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, strada Baia de Nisip“, „ACCES -Acțiuni pentru Comunitate de Combatere a Excluziunii Sociale“, „ACASA – Acompanierea Copiilor prin Asistență Socială spre Autonomie“.
După întâlnire, primarul Gheorghe Roman a transmis următoarele informații: „Am fost de acord să prezentăm, într-un cadru cât se poate de larg, proiectele pe care le-am derulat prin Direcția de Asistență Socială. Consider că remarcile făcute de către colegii mei primari, dar și de către medieșeni, sunt unele care nu pot decât să ne bucure. Promisiunea mea este aceea că vom continua să atragem fonduri europene atât pentru dezvoltarea acestor servicii sociale, cât și pentru alte proiecte de investiții extrem de importante pentru dezvoltarea orașului nostru“.