Printre discuțiile prelungite ce țopăie în spațiul public se numără și cele despre mașinile full electrice. Nu știu ce organism verde care militează pentru răspândirea autoturismelor ce se bagă în priză protesta față de noile reglementări ale programului „Rabla”, smiorcăindu-se că prima pentru cumpărarea unei mașini full electrice e prea mică. Ori de câte ori se oprește furnizarea energiei electrice, din senin, mă întreb ce s-or face ăia care dețin doar o astfel de mașină. Mă rog, să spunem că îi poți înțelege pe cei ce folosesc astfel de autoturisme pentru drumuri scurte prin oraș, dar ce te faci dacă ai de străbătut o distanță de 400 – 500 de km, ai pus troșcoleta la încărcat și rețeaua electrică, care e vai de steaua ei, bubuie. Am spus-o și cu alte ocazii, România nu e pregătită pentru a trece masiv la transportul electric: stațiile de încărcare sunt o raritate, iar infrastructura „Electrica” e veche și dă rateturi la orice adiere de vânt. Așa că, până ne iluzionăm că salvăm planeta înlocuind mașinile clasice cu cele electrice, mai bine ne-am salva neuronii omorâți la fiecare episod de furie declanșat de pana de curent. Nu de alta, dar teza ipocrită potrivit căreai mașinile electrice nu poluează poate fi înghițită doar de cei ce asociază direct poluarea cu fumul scos de țeava de eșapament. Da, mașinile electrice nu scot fum, dar câtă poluare presupune fabricarea și distrugerea acelor baterii, ca să nu mai vorbim de faptul că nu consumă energie verde? Îi putem înțelege pe producătorii care încearcă să-și vândă „electricele” pe patru roți când militează pentru creșterea primei acordate în cazul achiziționării de mașini electrice, pentru că își apără afacerea. E un demers cât se poate de pragmatic. Sunt mai greu de înțeles cei ce susțin agresiv înțesarea drumurilor cu astfel de mijloace de deplasare, încercând să-ți vâre pe gât amăgitoarele avantaje, dar nesuflând o vorbuliță despre realele dezavantaje. Ultimele rapoarte privind piața auto din România arată o scădere simțitoare a vânzărilor de mașini electrice, tendința aceasta conducându-ne spre ideea că nesustenabilitatea planului de „înverzire” a parcului auto începe să fie tot mai bine înțeleasă și că realismul câștigă teren în fața entuziasmului și a modei. Măcar în această privință începem să devenim cerebrali, să cântărim corect avantajele și dezavantajele, să ținem cont de condițiile din România în materie de utilizat mașini electrice.