Articol
Noul director al CSU Sibiu, Alexandru Hanea, a fost întrebat, într-o conferință de presă, despre bugetul de care ar avea nevoie la CSU Sibiu penru viitorul sezon. Hanea a declarat că ar fi suficient un milion și jumătate de euro pentru echipa mare, iar 500.000, pentru toate celelalte echipe, de la echipa a doua, până la cele de copii și juniori.
”E nevoie de un milion și jumătate de euro pentru echipa de seniori, plus 500.000 de euro pentru ceea ce înseamnă Centrul de Copii și Juniori, în formula actuală. Pentru echipa de seniori, acesta este un buget pe care trebuie să ni-l propunem, trebuie să îl obținem pentru a ne atinge obiectivul, anul următor”, a spus Hanea.
Pe de altă parte, rectorul Universității ”Lucian Blaga”, prof. univ. dr. Sorin Radu, e de părere că bugetul nu este garanția succesului: ”Eu nu sunt specialist în sport, dar cred că bugetul e o condiție esențială ca să-ți desfășori activitatea, nu e nicio garanție pentru asigurarea succesului. Și ca să dăm un exemplu din casa noastră, amintiți-vă că am reușit să ocupăm locul 3 cu un buget nesemnificativ, un pic peste 5 milioane de lei. Iar în anul următor, bugetul – cel puțin pe hârtie, cel estimat – a crescut enorm, iar rezultatele au fost dezamăgitoare. Și finalitatea a fost că am rămas cu un singur jucător sub contract. O surpriză totală pentru noi. Cred că nu putem corela în mod direct bugetul cu rezultatele, ci cu o anumită atmosferă și un anumit spirit care trebuie să existe la echipă”.
Rectorul Radu: ”Sunt câteva linii directoare în ceea ce găsește finanțarea”
Sorin Radu, rectorul Universității ”Lucian Blaga”, a vorbit despre pașii pe care trebuie să-i urmeze CSU Sibiu în speranța îmbunătățirii bugetului. Acesta spune că sunt mai multe posibilități pentru a asigurarea liniștea clubului din punct de vedere financiar.
”Odată, trebuie să așteptăm, să avem răbdare, să clarificăm care va fi bugetul universității pentru că, spre exemplu, în acest moment nu avem încă un contract instituțional semnat cu Ministerul Educației. În funcție de asta, vom discuta.
A doua chestiune ține de recâștigarea încrederii unor sponsori care au fost aproape de echipă și care, din motive diferite, fie s-au retras, fie au finanțat cu sume mai mici. Și aici, domnul Hanea și eu personal, dar și colegii mei vom lucra cât putem, pentru că așa se recâștigă încrederea.
A treia direcție este aceea de a aborda sponsori noi. Dar rezervele pe care ni le luăm sunt cele legate de contextul în care România se află astăzi, atât în context politic, cât și în context socio–economic.
Și a patra direcție ține de capacitatea de a atrage și de a cheltui sumele pe care clubul le-a obținut și în anii anteriori prin Agendele Sportive ale orașului și județului. De fapt, una dintre problemele pe care clubul le-a avut a fost aceasta. Adică se obțineau sume de bani prin Agenda Sportivă, dar nu reușeau să asigure fluxul de numerar pentru ca acea sumă să fie cheltuită. Și prima criză financiară, ca să spun așa, a fost generată de această situație. Cred că domnul Hanea are atât capacitatea, cât și abilitatea diplomatică pentru a evita această situație, care a fost neplăcută. E neplăcut ca un finanțator să îți asigure o sumă, iar tu să nu reușești, din motivele care, mă rog, nu mai e cazul să le deschidem, să nu atragi (n.a. banii alocați prin Agenda Sportivă).
În rest, eu n-o să folosesc nume de noi sponsori, posibili sau finanțatori, pentru că, da, recunosc că suntem în tratative, dar din motive de confidențialitate, până la momentul în care vom vedea un contract semnal, eu personal n-o să folosesc niciun nume”, a afirmat rectorul ULBS.
Cum poate ajuta ULBS (și mai mult) clubul de baschet
Rectorul Universității ”Lucian Blaga” a vorbit și despre modul în care instituția de învățămând poate sprijini CSU Sibiu, amintind suplimentarea sumei cu care aceasta îi susține pe ”galben-albaștri”, precum și despre credibilizarea noii echipe manageriale a entității sportive în relația cu potențialii sponsori.
”ULBS poate ajuta clubul din două perspective. Una, prin suplimentarea sumelor. Da, o putem face legal, atât timp cât există această resursă și există și prevedere legală. Deocamdată, noi funcționăm pe o prevedere a Ordonanței 156, cred că aceasta este, care deocamdată blochează cheltuielile la o anumită anvelopă. Eu am încredere că, probabil după alegeri, lucrurile se vor schimba.
În măsura în care există lichidități, iar universitatea a demonstrat, prin execuțiile bugetare – nu sunt povești, sau speculații – din ultimii 5 ani că este sustenabilă economic, că poate crea resursă financiară, deci nu vom ezita să sprijinim acolo unde trebuie și unde este legală cheltuirea acelor sume din bugetul de stat.
Iar a doua direcție pe care universitatea clar și-o sună, este aceea de a sprijini, de a fi alături de directorul cubului și de întreaga echipă pentru a da credibilitate și a garanta sponsorilor, instituțiilor publice care finanțează că nu există suspiciuni cu privire la maniera în care se cheltuiesc banii sau în modul în care resursele financiare primite sau de alt ordin sunt cheltuite”, a mai spus rectorul Sorin Radu.