Articol
Incendiul de la Tălmaciu a fost lichidat, transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Pompierii au salvat o hală și alte bunuri depozitate în apropierea incendiului, însă flăcările au distrus în totalitate o anexă de aproximativ 200 de mp în interiorul căreia se aflau două utilaje de prelucrare a lemnului și de presare a rumegușului.De asemenea, au ars aproximativ 30 de tone de rumeguș și 100 de paleți.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect și neizolat corespunzător.
Din fericire nu au fost victime.
Actualizare
Incendiul a fost localizat. Se lucrează pentru lichidare și pentru îndepărtarea efectelor negative.
„La fața locului forțele de intervenție au fost suplimentate cu două autospeciale de primă intervenție. Pompierii sunt sprijiniți și de SVSU Tălmaciu care acționează cu o autospecială de stingere, un stivuitor și un buldoexcavator”, potrivit ISU Sibiu.
Știrea inițială
Pompierii sibieni au intervenit de urgență joi în localitatea Tălmaciu pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o hală de depozitare material lemnos.
„La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă și un echipaj SMURD. Din primele informații incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum pe o suprafață de aproximativ 200 de mp”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.