Candidatura lui Crin Antonescu la Președinție răzbate în spațiul public, ca o teză incertă (mai ales după demisia din PNL), în ciuda faptului că împricinații din politichia românească declară că acesta este, cu siguranță, pretendentul Coaliției pentru Cotroceni. Aș spune că liderii celor trei formațiuni au fermitatea unui ins care intră în mare fără să știe să înoate, atunci când vorbesc despre izbânda lui Antonescu. Nu de puține ori am avut senzația că sunt jenați că trebuie să repete liniștitoarea frază „Crin Antonescu este candidatul nostru comun”. Iar șovăiala lor nu e singurul semn ce ni se arată dinspre cerul politic românesc: declarațiile Elenei Lasconi, cu privire la susținerea lui Ilie Bolojan, pot fi interpretate în cheia unei înțelegeri subterane. Insistența președintei USR de a pune mâna doar pe umărul lui Ilie Bolojan, cu îndemnul „Votați-l!”, nu și pe al lui Antonescu lasă loc unor interpretări. Dacă presărăm pe acest tablou și pudra intențiilor de refacere a alianței PNL-USR, lucrurile parcă încep să se contureze. Din postura de președinte interimar, Ilie Bolojan își poate face o campanie mai bună decât orice alt candidat. Nehotărâții ar putea înclina balanța în favoarea interimarului de la Cotroceni, dacă prestația acestuia, din perioada imediat următoare, îi va convinge. Iar Ilie Bolojan încearcă să se mențină în limitele prerogativelor conferite de Constituție, e destul de precaut, își calculează mutările, așa că are oarece șanse să atragă un plus de simpatie față de actualul capital politic al PNL. Ce ar face PSD, în cazul în care Crin Antonescu e lăsat la vatră și intră în cursă Ilie Bolojan? Îl poate susține declarativ pe acesta, îl suspendă din partid (de ochii lumii) pe Victor Ponta și așteaptă rezultatul alegerilor. Desigur, sunt niște simple ipoteze, până în 15 martie se pot întâmpla multe, dar candidatura lui Crin Antonescu e, pe zi ce trece, tot mai ofilită. Faptul că nu prea s-a îmbulzit lumea să-și anunțe intrarea în luptă și dezvăluirile de ultimă oră despre acțiuni ce ar fi vizat destabilizarea țării pot fi traduse ca o strategie pe care o vom desluși, probabil, în următoarea săptămână. La mai bine de 20 de ani de la episodul „Dragă Stolo” am putea asista la varianta „Dragă Bolo”. Diferența constă în capacitatea lui Băsescu de a lăcrima viclean, la comandă, o teatralitate la care Bolojan nu cred că e dispus să achieseze.