Cine este „Buratino”, clovnul din centrul Sibiului. O zi din viața lui, cu bune și rele: „Am primit palme de la copii, am avut mâna și piciorul rupt”

Acasa >

Articol

Pavel Mihail Gancea este omul din spatele celebrului personaj „Buratino”, o figură cunoscută și îndrăgită de localnici și turiști și-a dorit dintotdeauna să îi facă pe oameni să zâmbească. Cu o carieră care a început de mai bine de 10 ani, povestea lui Mihail este una impresionantă. Absolvent al Facultății de Teatru din Sibiu, acesta are o viziune unică asupra vieții sale: „O zi din viața mea este foarte colorată”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Se trezește cu dorința de a binedispune lumea și de a o face să zâmbească. Iar seara, când ajunge acasă și pune capul pe pernă, constată că și-a îndeplinit misiunea. Pentru că are un mod special de a privi viața, se concentrează mereu pe partea pozitivă, și crede cu tărie că acest optimism este ceea ce face ca ziua să fie cu adevărat reușită.

Inițial, a lucrat pe la locurile de joacă, iar de 12 ani este prezent prin centrul orașului: „Fac ceea ce îmi place, nu am program, mă distrez în același timp și asta înseamnă totul pentru mine”, afirmă acesta zâmbind.

„Buratino”, un personaj iconic al Sibiului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La început, numele „Buratino” nu îi plăcea deloc: „În facultate, fetele îmi spuneau Buratino. Nu îmi plăcea acest nume, chiar îl uram. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că îmi place să mă joc cu copiii și că acest nume mă reprezenta”, își amintește el. Buratino este varianta rusă a celebrului Pinochio, iar acest nume a devenit o parte importantă din viața lui.

Costumele sale, viu colorate sunt achiziționate fie de pe internet, fie din magazinele second-hand. „La un moment dat, aveam undeva la 80-90 de costume”, povestește bărbatul. Deși nu se îmbrăca inițial în clovn, în timp a înțeles că acest personaj se potrivește perfect cu personalitatea lui, iar acum este recunoscut de toți cei care îi văd spectacolele sau îl întâlnesc pe străzile orașului.

„Copiii mi-au dat cu mingea în nas”

Cu toate că este adorat de copii, în viața de „clovn” a întâmpinat și probleme. Bărbatul a avut parte de numeroase peripeții de-a lungul anilor. „Am primit palme de la copii, mi-au dat și cu mingea în nas de m-am umplut de sânge, mi-au rupt pantalonii, am avut și mâna, și piciorul rupt, dar acum sunt imun”, spune el. Totuși, aceste momente nu l-au descurajat niciodată.

A lucrat în televiziune, având propria emisiune

Deși pasiunea pentru animație și evenimente îl reprezintă cel mai mult, Mihail a avut și o carieră în televiziune. „Visul meu era să devin prezentator TV, ceea ce s-a și întâmplat. Am avut propria emisiune săptămânală”, spune el.

A avut ocazia să meargă în București sau să devină animator în Grecia, dar a ales să rămână la Sibiu, pentru că aici a găsit ceva ce îi plăcea cu adevărat. A fost invitat și la emisiuni TV cunoscute, precum Ce spun românii și Românii au talent, iar anul trecut a refuzat oferta celor de la iUmor pentru că era ocupat cu alte proiecte.

Dincolo de Buratino

Înainte de a deveni clovn, Mihail a activat în spectacole pentru copii în toată țara. Deși și-a dedicat o perioadă din viață acestui domeniu, a ales să renunțe dintr-un motiv foarte simplu: „Eu organizam spectacolele și eram plătit cel mai puțin.”

Totuși, nu s-a lăsat descurajat și a continuat să își urmeze visul. A înființat propria firmă de evenimente și a început să participe la petreceri, zile de naștere, botezuri și carnavale. „Am avut și câte 5 petreceri într-o zi. Știu să fac magie, baloane și să dansez”, povestește el cu entuziasm.

Deși activitatea pe care o are îi ocupă foarte mult timp, Buratino a reușit să își întemeieze și o familie frumoasă: „Trăiesc foarte bine! Fără optimism ce am fi?”, întreabă el retoric. „Fă ceea ce îți place și viața va fi frumoasă, indiferent de domeniul în care activezi.”

Autor
09 martie 2025 la 09:57

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 55 minute
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 20 ore
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit