Probabil unii doreau să treacă la abonamentul eco şi au luat grilajele

Acasa >

Articol

O fi de acum, o fi de mai demult, nu mai contează. Ci contează că grilajele care protejau aerisirile pivniţelor clădirii de pe Mitropoliei colţ cu Tribunei (sau invers, cum vă convine mai bine) nu mai sunt. Au dispărut. Cum şi de ce, nu ştiu. 
O fi dorit cineva să treacă la abonamentul eco de salubrizare, că tot l-au scumpit din motive neconvingătoare. Dacă vrei la eco aşa e: dai 10 kile de ceva deşeuri (eu într-un an am dat hârtie) şi treci de la normal la eco, că maram eşti din brigada salvatorilor planetei. Cumulat, ce (nu mai) avem aici depăşeşte 10 kile, deci merge ideea. 
Mai sunt şi alte versiuni. Ele erea, pardon erau vechi şi vor fi înlocuite cu altele noi şi frumoase iar acum e "reabilitarea" în desfăşurare. Sau au avut ghinionul să fie din fier deci au fost furate, aşa cum se fură încă pe la Sibiu, ce dacă e în centru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cert este că atenţie mare când mergi pe acolo, mai ales când ai şi copii, că nu se ştie. Nu e nimic protejat, nici avertizat. Şi rişti să-ţi bagi, tu sau însoţitorul tău, astfel, picioarele în Sibiu la propriu, spre distracţia celor de la Urgenţe. Mai ales că mai toată lumea e cu nasu-n smartphone chiar şi când umblă.
Dincolo de supoziţii şi glumiţe, proprietarii clădirii ar putea să facă şi ei ceva acolo, preventiv: o folie avertizoare, o reparaţie chiar. Că e totuşi Sibiu şi centru, nu Satu Fără Câini. 

Autor
06 martie 2025 la 14:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit