O clădire pentru cultură şi timp liber, faza pe promisiuni

Urbanismul ceauşist avea o obsesie pentru cel puţin două lucruri: "oraşul fără periferii" şi "centrul civic". Ambele se rezolvau prin demolat construcţii vechi (chiar şi cu valoare istorică) şi construirea altora noi. "Centrul civic" de exemplu înlocuia o parte a centrului "vechi", dar nu cel exclusiv istoric. La Sibiu, chiar dacă nu finalizat (tot vor să-l finalizeze acum), "centrul civic" este compus din clădirile noi din Piaţa Unirii: Casa de Cultură a Sindicatelor (acum Centrul Cultural "Ion Besoiu"), hotelul "Continental" (fost "Ibis", acum "My Continental"), blocul "Plombă" cu Librăria "Luceafărul", supermagazinul "Dumbrava" cu Casa Modei şi chiar hotelul "Ramada" (apare şi el, dar arătând altfel, într-o machetă de sistematizare de prin anii '70-'80). Totul trebuia să îţi dea impresia de forţă, soliditate, permanenţă, un fel de picior în prag al socialismului biruitor şi al noului, plus o demonstraţie a cum trebuie să arate o "ctitorie" care să "dăinuie".

O casă de cultură serioasă trebuia să comaseze atunci, într-un singur loc, cam tot ce ţinea de petrecerea timpului liber în mod plăcut şi chiar util al locuitorilor vremii: sală de spectacole mare (teatru, muzică, festivităţi, evenimente politice), o sală mai mică pentru chestii mici, un loc pentru discotecă/dans, cercuri tehnice, cenacluri literare, activităţi semi-sportive (popice, biliard, etc), restaurant-terasă-bar, foaier pentru evenimente oficial-culturale, spaţiu expoziţional.

Necesitatea construirii unul astfel de edificiu apare încă din 1969, când, pe 22 februarie, Tribuna Sibiului relata că, la o întâlnire electorală care a avut loc în Salonul Baroc de la Muzeul Brukenthal, unde au participat candidaţii din partea Sibiului pentru Marea Adunare Naţională alături de "intelectuali sibieni din diverse sectoare de activitate", tovarăşul Richard Winter, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid, aduce vorba "despre unele obiective concrete aflate în atenţia conducerii judeţene de partid şi de stat". Printre ele, şi deschiderea lucrărilor de construcţie a Casei de cultură a sindicatelor, "lucrare ce deschide perspectiva reamenajării clubului "Independenţa" în stilul vechii clădiri şi mutarea teatrului în sediul său străvechi, fapt ce facilitează amenajarea unui sediu adecvat pentru Filarmonica de stat".

Tot aşa, pe 25 februarie eram informaţi că "În acest an (1969, n.n.), de pildă, se pune temelia Casei de cultură a sindicatelor din municipiul Sibiu". Un alt "teaser" este transmis pe 11 mai: în curînd vor începe lucrările de construcţie a Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu". Aflăm şi unde: între străzile Revoluţiei, Someşului şi Calea Dumbrăvii, "îmbogăţind arhitectonica modernă a oraşului".

Începe lucrul la "Palatul Sindicatelor". Cine răspundea de construirea lui

În Tribuna Sibiului din 8 noiembrie 1969, articolul "Un important lăcaş de cultură în construcţie: Palatul sindicatelor" se anunţă începerea lucrărilor. Este primul material care dă detalii despre ce va fi viitoarea Casă de Cultură, prin vocile lui Dorel Florian, membru în biroul executiv al Consiliului Judeţean al Sindicatelor şi a arhitectului Ion Folianschi, dirigintele lucrării "din partea beneficiarului"

Viitorul edificiu va cuprinde "casa de cultură, cu o sală de spectacole de aproximativ 700 de locuri, la care se adaugă o lojă oficială şi o scenă dotată cu dependinţele necesare (cabine ale actorilor, magazii etc.), cu întreaga aparatură tehnică modernă, apoi un foaier spaţios, cu garderobe, holuri şi un bufet adecvat, şi clubul, compus dintr-o sală de conferinţe de aproximativ 200 de locuri, un club-bar pentru dans, cu bufet special, o sală de sport şi de dans, o bibliotecă cu două săli de lectură, o terasă deschisă pentru reconfortare, o sală de expoziţii, numeroase încăperi destinate activităţii unor cercuri (de muzică, balet, artă plastică, teatru etc.), o curte interioară cu bazin de apă, legată direct cu foaierul casei de cultură şi cu dependinţele clubului".

Clădirea va avea o suprafaţă totală construită de 2.761 mp, patru nivele – subsol, parter, etaj I şi etaj II. Va avea o înălţime de 23,5 m la turnul scenei, 17 m la faţadă principală dinspre Piaţa Unirii, 17 m la terasă şi 14 m la complexul clubului, spre strada Revoluţiei.

Clădirea va fi retrasă cu aproximativ 50m faţă de trotuarul principal, spaţiul liber rămas fiind ocupat de "treceri pentru maşini, zone verzi şi un ansamblu de terase ce urcă spre intrarea principală a palatului". Înspre str. Dr. Stâncă, era proiectat un loc de parcare pentru 60 de maşini.

Casa de Cultură a Sindicatelor a fost concepută în unicat (adică nu în serie, ca blocurile de nefamilişti ori ca cele din "cartierele noi" de acum) de un colectiv de arhitecţi şi ingineri de la ISCAS – Institutul de Studii şi proiectare a Construcţiilor de Arhitectură-Sistematizare Bucureşti, sub conducerea arhitectului (se precizează că e tânăr) Dorin Gheorghe. Lucrarea era patronată de UGSR – Uniunea Generală a Sindicatelor din România, şi a fost realizată de Întreprinderea de Construcţii-Montaj (ICM) a judeţului Sibiu, şef de şantier fiind inginerul Ioan Ducea. La acel moment construcţia era planificată să se desfăşoare în "3 faze mari": august-decembrie 1969 – pilotajul de fundaţie; 1970 – ridicarea în roşu a întregului edificiu şi 1971 – lucrări de finisaj şi de spaţializare exterioară". Darea în folosinţă era planificată a avea loc în 1971. Nu a fost aşa.

Pe 15 noiembrie 1969 Tribuna Sibiului publică prima imagine a viitorului Palat al Culturii – Casa de Cultură a Sindicatelor. Deocamdată sub formă de machetă.

Lucrări intense şi inaugurări amânate

Anul preconizat pentru inaugurare "sare" însă de la 1970 la "în cursul anului 1972" (articolul "1969 an al elanului intelectual" publicat pe 27 decembrie 1969). Faptul că socoteala din proiect nu se potiveşte cu cea de pe şantier este confirmat şi de mobilizarea, pot spune disperată, prin cea mai ieftină metodă de a da de lucru fără să plăteşti: munca patriotică, a celor mai ieftini muncitori: elevii. Aflăm astfel că "tinerii utecişti de la Centrul Şcolar Tehnic Profesional", au participat, "cu entuziasmul şi elanul vîrstei", "pe şantierele edilitare ale oraşului". Mai exact, avem 20 de elevi care participă "la lucrările de construcţii de pe şantierul Casei de cultură a sindicatelor". Era în mai 1970.

Pe 27 octombrie acelaşi an, aflam că noua casă de cultură este "ridicată în roşu" în proporţie de aproximativ 65% şi că se lucra la turnul scenei şi la cel de-al II-lea etaj, pentru acoperirea sălii de spectacole. O lună mai târziu se confirmă că vom avea şi un "Pe Casă". Directorul coordonator al Oficiului Judeţean de Turism, tov. Ion Mărgineanu promitea "un hotel de 500 de locuri în Piaţa Unirii din Sibiu" ("Continental"-ul, n.n.) şi "o grădină de vară cu 600 locuri pe terasa Casei de cultură a Sindicatelor din Sibiu".

A venit 1972 iar Casa de Cultură cea nouă încă nu avea şanse de dare în folosinţă şi predare "la cheie". Dar a promite este nobil, iar tovarăşul D. Tancou, vicepreşedintele Consiliului Popular Municipal asigura cititorii Tribunei Sibiului că "se vor depune eforturi deosebite pentru terminarea în 1972 a clădirii Casei de cultură a sindicatelor, aflată in construcţie".

Primul material, un interviu, de pe şantierul Casei de Cultură îl avem pe 14 ianuarie, graţie jurnalistei Coca Bloos, care nu este alta decât celebra actriţă Coca Bloos, pe atunci ea lucrând la Tribuna. Se numeţte "Scurt popas pe şantierul Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu. Aplauze in avanpremieră". De aici aflăm alte detalii ale construcţiei: 828 de piloţi bătuţi la 6,50 m adâncime; 32.000 mp cofraje, 4 000 kg oţel-beton folosit, 2.800 mc beton armat. La acel moment se lucra la finisaje: tencuială, tavane, rabiţuri, parchet, faianţă, marmură, mochete, pereţi ornamentali trataţi cu material lemnos sau cu plăci de aluminiu.

1973, ultimele retuşuri şi multă muncă "patriotică"

Mai trece un an şi, pe 8 februarie 1973, Aurel Cristea, prim-secretar al Comitetului municipal de partid şi primar al Sibiului, trece în revistă "doar o parte din argumentele înnoirii sibiene" care "demonstrează continua ridicare a nivelului de trai al locuitorilor": cartierele Ştrand şi Ţiglari, Casa Armatei şi "frumosul local al Casei de cultură a sindicatelor".

Noul edificiu sibian al culturii, deşi neterminat este deja "împărţit". De exemplu, aici se doreşte înfiinţarea unei biblioteci mari cu profil tehnic. O spune titlul articolului "La Casa de cultură a sindicatelor din Sibiu/Este necesară o bibliotecă de profil tehnic", publicat în 23 feruarie 1973. În martie se confirmă că elevii trimişi aici la "muncă patriotică" efecturază doar munci necalificate. O explicaţie la o fotografie realizată de Fred Nuss pe şantier, publicată pe 28 martie, spune că elevii lucrează "de cîteva săptămîni", câ sunt "cîteva zeci de tineri", că lucrează patru ore pe zi, şi că "nu execută decît munci necalificate" dar "ajutorul acestora este de un real folos".

Cum spuneam, Casa de Cultură nu era gata, dar deja evenimentele se "arvuneau". De exemplu, o expoziţie foto pregătită pentru finele lui august 1973. Pe ce temă? O spune Gheorghe Lăzăroiu, preşedintele fotoclubului "Orizont": "Tematica va fi variată; un singur element comun va uni lucrările prezentate: valoarea artistică şi ideatică.".

Pe ultima (lungă) sută de metri

Pe 3 iulie suntem anunţaţi că edificiul se află "la cota finală"şi are, în articolul "Construcţia Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu — la cota finală" semnat de I. Nicolaescu, o primă descriere a interiorului. Una cam aproximativă. În articol se recunoaşte şi că lucrările au cam intrat în prelungiri. Petru Gheorghiu, directorul adjunct al ICM Sibiu precizează asta: "Ştiu că mulţi dintre concetăţeni consideră că execuţia acestei construcţii a durat prea mult. Nu vreau să polemizez cu nimeni, dar aş vrea să amintesc că o asemenea construcţie monumentală nu se înalţă în fiecare an". În 14 iulie încă nu era gata, atâta vreme cât peste 100 de elevi de la şcoala de calificare de pe lângă întreprinderea "13 Decembrie" încă prestau la debarasarea locului, pe post de "practică de specialitate": săpatul şi nivelatul terenului, sortat şi stivuit resturile de marmură şi faianţă rămase, sau la curăţirea încăperilor.

Cu trecerea timpului, treaba devine mai "groasă" pe şantier iar pe lângă elevi, sunt mobilizaţi şi muncitorii din fabrici. Pe 20 iulie, sunt semnalaţi prestând pe şantierul de la Casa de Cultură 25 de preşedinţi ai comitetelor de sindicat din Sibiu. Pe 8 august, aflăm iar că "zeci şi zeci de salariaţi din diferite întreprinderi şi instituţii din localitate participă zilnic în mod voluntar la muncă pentru urgentarea lucrărilor". Comasat, au fost 240.000 de ore de muncă patriotică aici.

21 august 1973, inaugurarea

Dar totul e bine când se termină cu bine şi este deschis festiv. Pe 21 august (ştirea apare în Tribuna Sibiului din 22 august) suntem anunţaţi că "Ieri s-a dat in folosinţă, în Sibiu un nou şi impresionant lăcaş de cultură". La festivitate sunt prezenţi: Richard Winter, preşedintele Consiliului popular al judeţului, care a tăiat şi panglica, Chiţu Florea, membru al Comitetului Executiv al Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, alături de membrii birourilor comitetelor judeţean şi municipal de partid, ai comitetelor executive ale consiliilor populare judeţean şi municipal, reprezentanţi ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, conducători de întreprinderi şi instituţii din municipiul şi judeţul Sibiu şi "un mare număr de oameni ai muncii sibieni" (aduşi pe bază de tabel). Sunt şi discursuri, cam pe acelaşi calapod: raportări, dezvoltare, realizări, partidul, poporul, ceauşescu, epoca de glorii.

Urmează vizita festivă "admirându-se eleganţa şi armonia liniilor arhitectonice, dându-se indicaţii preţioase privitoare la unele aspecte ale activităţii instituţiei". Se mai dă citire şi unei telegrame de recunoştinţă adresate CC al PCR, şi personal lui Ceauşescu, o mostră a pupincurismului vremii.

Urmează primul spectacol, unul festiv, desigur, numit, cât se poate de inspirat, "Bun venit în casă nouă". Urcă pe scenă, în ordine, corul sindicatelor din municipiu, orchestra de muzică uşoară (a sindicatelor?), un grup de recitatori şi solişti vocali. Urmează orchestra Filarmonicii de Stat, apoi ansamblul "Junii Sibiului" şi formaţia de dansuri populare germane a Căminului Cultural Şura Mare. S-a vernisat şi expoziţia de fotografie promisă de Gh. Lăzăroiu, organizată de fotoclubul "Orizont" plus o expoziţie de caricaturi a cercului "Reflexii umane".

Pe 31 august avem şi primul concert simfonic susţinut de Filarmonica de Stat Sibiu, cu Henry Selbing la pupitrul dirijoral şi violonistul Ștefan Ruha. Concertul "a cucerit numerosul public prezent la această gală estivală a muzicii". Pe 10 şi 11 septembrie, consfătuirea cadrelor didactice din municipiul Sibiu. Pe 29 august are loc prima discotecă.

Dar asta e deja altă istorie.