Articol
Când am citit proiectul de hotărâre în care se propunea scumpirea parcărilor din Sibiu (proiect votat în legislativul local), mi-a atras atenția faptul că tarifele nu mai fuseseră majorate din 2018. Nu mi-am pus întrebarea „de ce e musai să se scumpească parcările?”, dar am auzit ieri pe cineva rostind interogația, probabil mai mult pentru sine. Or fi oarece rațiuni în acest demers, nu zic nu, doar că poate ar trebui să se țină cont și de situația din teren. Sibiul nu stă grozav la capitolul „parcări”, mai ales în zona centrală. E drept, nici infrastructura centrului istoric nu permite acest lucru, cât despre parcările subterane și etajate, ele rămân, deocamdată, niște proiecte îndrăznețe ce nu au putere să se ridice de pe hârtie. Și totuși, Sibiul e un oraș turistic, cu o droaie de evenimente ce atrag vizitatori din toată țara; care vizitatori vin și cu mașina, deci au nevoie de locuri de parcare.
De creat, nu s-au mai creat spații noi (cu excepția parcării din Hipodrom) pentru ca localnicii și turiștii să aibă unde să-și lase mașina, dar de scumpit, s-au scumpit. Ca să nu mai vorbim de faptul că, spre deosebire de alte orașe, în Sibiu plătești parcare inclusiv sâmbătă și duminică, ceea ce nu e neapărat o politică de încurajare a turismului de weekend.
Majorarea cu 50% a tarifelor nu e un capăt de lume, dar nu e nici o bagatelă. Dacă de mâine s-ar scumpi toate cu 50% (așa cum s-au scumpit parcările), nu știu cât de încântați am fi. Da, știu, au trecut șapte ani de la ultima creștere a tarifelor, dar pe omul de rând, poate nu foarte informat în această privință, nu îl interesează acest amănunt. El știe una și bună: în oraș, locurile de parcare sunt tot insuficiente, doar că acum sunt și mai scumpe.
Presimt că iar se vor năpusti niște sfătoși să ne dea exemplu tarifele din Germania, Franța sau Italia. Păi să raporteze prețurile parcărilor de acolo la salariile din țările respective și mai discutăm după aceea. Cât despre cei ce ne tot îndeamnă să încălecăm pe bicicletă dacă nu ne convine lipsa parcărilor ori să luăm strada la pas, le-aș reaminti că în costurile pe care le implică deținerea unei mașini se regăsesc o mulțime de taxe ce ajung în bugetul statului. Carevasăzică, dacă omul tot „decartează” un purcoi de bani ca să circule cu mașina, normal ar fi să i se și întoarcă oarece servicii mai acătări.