Întâlnirea cu scântei dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, discuțiile lor despre valorificarea mineralelor existente pe teritoriul Ucrainei ar putea reprezenta o explicație lămuritoare pentru cei ce priveau (încă) acest război doar ca pe unul teritorial. Pentru cei care înțeleg ceva din istorie și geopolitică e limpede că războiul din Ucraina este, de fapt, confruntarea dintre două puteri. Așa cum se întâmplă de când e lumea și pământul, la rădăcina conflictului stau setea de bani și, implicit, setea de putere. Lucrurile sunt simple: administrația Biden a investit bani în războiul din Ucraina, nu din motive de solidaritate sau pentru apărarea unor principii, iar Donald Trump a găsit o formulă prin care dorește să recupereze ceva din acele sume, ba chiar să facă și un business pentru SUA. E posibil ca și Rusia să identifice oarece oportunități și să le valorifice, astfel încât să se aleagă cu ceva palpabil de pe urma acestui război. După cum e limpede pentru toată lumea, vorbim despre interesele SUA și ale Rusiei, Ucraina fiind o victimă colaterală, o țară unde au murit civili nevinovați, unde familii au fost distruse, un loc în care atrocitățile războiului au lăsat și vor lăsa urme dramatice, pe termen lung. 

E un joc mare la care noi suntem deocamdată spectatori și pe care va trebui să-l tratăm mai degrabă cu precauție decât cu entuziasm. Am auzit-o pe Elena Lasconi glăsuind după discuțiile reprezentanților partidelor politice cu președintele interimar. Spunea fosta candidată la Președinție, cu acea siguranță a habarnistului atotștiutor, că România trebuie să aloce mai mulți bani pentru Apărare și că e cazul să ne implicăm în reconstrucția Ucrainei. Tiii, cum le zice doamna Nuți, ca un om mare! Păi, a construit dumneaei ditamai creșa în Câmpulung, nu reconstruiește ea Ucraina? Odată își suflecă mânecile și voința, scuipă în palme, pune mâna pe lopată, se încruntă la ruinele din Kiev și Ucraina e ca și reclădită. Declarațiile doamnei Lasconi, precum și ale altor năstrușnici politicieni de Dâmbovița nu sunt altceva decât un mieunat pierdut în sunetul asurzitor al muzicii de fanfară, pe fondul căreia cei puternici iau marile decizii. Nu România trage foloase de pe urma bogățiilor din Ucraina, nu România e parte a înțelegerilor încheiate la nivel înalt, deci n-am prea avea de ce să facem pe zugravii benevoli. Că suntem parte dintr-o organizație militară și că trebuie să ne protejăm interesele, e o altă poveste, ce nu are nimic în comun cu țopăiala entuziastă a unora de la noi, personaje naive ce au impresia că sunt parte dintr-un mare joc.