Probabil că ați observat competiția prostească dintre Valentine’s Day și Dragobete, o întrecere la fel de absurdă precum cea dintre Târgul de Crăciun de la Sibiu și mai tânărul său frățâne de la Craiova. Amatorii de manifestări și trăiri lăuntrice siropoase privesc spre ziua de 14 februarie cu mult entuziasm, agățându-se de petrecerile zgomotoase, ieșirile „romantice” și ursuleții de catifea ce guvernează această sărbătoare. Mă rog, nu e nimic rău în a te comporta domestic, chiar dacă sentimentele nu trebuie exprimate doar la o dată fixă. Vorba aia: decât să-și dea în cap, mai bine să-și facă declarații de dragoste, fie ele și siropoase. 

Ei, dar dacă sărbătoarea asta a Sfântului Valentin s-a făcut atât de comodă pe meleagurile românești, simțindu-se ca acasă, nu puteam rata manifestarea susținerii aproape înfuriate pentru varianta autohtonă, pe numele său românesc, Dragobetele. Din nou, taberei celor ce-și spun dulcegării de Valentine’s Day i se opune detașamentul autohtonist ce flutură triumfător Dragobetele; care, zice-se, e mai bun, mai vechi, mai trainic, pentru că e răsărit din pământul strămoșesc. Iar de aici, un întreg război în numele iubirii declarate la ceas de sărbătoare, de-a noastră sau de import. Cum era firesc, Valentine’s Day a dezvoltat și la noi, de-a lungul timpului, o adevărată industrie susținută de un marketing compulsiv. Nici aici Dragobetele n-a stat cu mâinile în sân, e drept promovarea sa fiind ceva mai timidă. Astfel, ungem pe pâine pateuri cu ambalaj purtător de mesaj de Dragobete, bem bere sau vin cu etichete festive lipite pe sticlă în numele sărbătorii din 24 februarie și, în general, „iubim românește” consumând tot felul de produse cu un conținut bogat de sensibilitate ocazională. 

Am reușit, din nou, să ratăm intrarea pe drumeagul echilibrului, fiind animați ba de ursuleții de pluș ai lui Valentine’s Day, ba de ițarii Dragobetelui și încăierându-ne pentru a conferi supremație uneia dintre sărbătorile (de altfel) închinate iubirii. Nici atunci când vrem să fim drăgăstoși, când Ion vrea să o impresioneze pe Mărie cu oarece vorbe blânde, nu ne putem lepăda de neastâmpăratul spirit certăreț, blestemând amar, deopotrivă, preferința pentru sărbătoarea de import ori pentru cea autohtonă. Astfel de orgolii pot fi, uneori, benefice însă, de cele mai multe ori, manifestările lor prostești nu fac altceva decât să ne țină captivi în chingile unor zbateri sterile. Avem de apărat valori naționale mult mai importante decât Dragobetele și de luptat cu importuri mult mai toxice decât Valentine’s Day.