Dacă n-ar fi atât de penibili ai noștri atunci când vorbesc despre negocierile americano-ruse, ar fi de-a dreptul înduioșători; iar când folosesc acest din urmă termen mă gândesc la ceea ce stârnesc reacțiile unor nătângi, lipsiți de capacitățile elementare pentru a pricepe ce se întâmplă în jurul lor. E drept, nu suntem singurii care avem impresia că două mari puteri negociază pentru interesele unor terți, dar ai noștri par să nu simtă deloc umezeala atunci când se bălăcesc în gârla ridicolului. Am auzit multe voci ce purtau, isteric, mesaje revoltate față de discuțiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin, deplângând absența altor state de la masa negocierilor. Oricât de ciudat le-ar părea unora, Donald Trump este președintele SUA, nu al României, al Franței, Germaniei sau Ucrainei. E un om de afaceri care vrea să valorifice orice ocazie în favoarea țării sale. În fond, politica, inclusiv cea globală, e o mare afacere. Desigur, contextul nu mustește nici de corectitudine, nici de principialitate, dar aceste virtuți nu sunt, în realitate, bornele cotidiene, oricât de dureros sună asta. Chiar dacă unele condiții, unele discuții, planuri par să conțină o doză crescută de cinism, orice lider cât de cât ancorat în țărâna realității ar trebui să înțeleagă că întotdeauna marile puteri își vor urmări interesele directe, iar dacă ele generează și beneficiari colaterali e doar o chestiune ce ține de hazard, de interes, nu de întrajutorare. Dacă cineva și-a închipuit că președintele SUA va negocia cu Putin punând pe picior de egalitate interesele sale cu cele ale Ucrainei sau Uniunii Europene, înseamnă că e total deconectat de la tot ceea ce înseamnă relații interstatale și mentalitățile marilor puteri. Sunt de-a dreptul hilari unii dintre gureșii politicii dâmbovițene când își pun mâna în șold și explică, privind semeț peste mări și oceane, cum să se negocieze și care ar trebui să fie prioritățile. Până și regele naivilor discerne sterilitatea și ridicolul unor asemenea ieșiri la rampă și, evident, în decor. Într-adevăr, după cum spunea un personaj al lui Sartre, „Lumea înseamnă nedreptate: dacă o accepți ești complice, dacă o condamni ești călău”. Ne place sau nu, lumea asta se ghidează după reguli precum cele ce nasc, azi, o seamă de controverse. A le ignora, a te preface că nu le-ai deslușit, în timp ce te rățoiești la ele, te plasează în rândul bufonilor de duzină. Niște bufoni ai regelui, fără de rege.